Aşa a închiriat apartamentul unde a pus la cale atacul din Belgia
Poliţia a dezvăluit cum au reuşit teroriştii din Bruxelles să închirieze un apartament în cartierul Shaerbeek din capitala Belgiei, unde au pus la cale atentatele de pe 22 martie.
Conform oamenilor legii, unul dintre terorişti, Ibrahim El Bakraoui a trecut neobservat de autorităţi şi a închiriat apartamentul fără să ridice suspiciuni folosindu-se de o identitate falsă. Bărbatul de 29 de ani a avut un buletin sub numele Miguel Dos Santos şi s-a dat drept portughez. În fotografia din buletin, Ibrahim avea o perucă şi ochelari de vedere, potrivit mirror.co.uk.
În acel apartament, poliţia l-a prins pe Salah Abdeslam, cel despre care se crede că ar fi capul atentatelor de la Paris, de pe 13 noiembrie.
Ibrahim s-a aruncat în aer la aeroportul Zaventem, ucigând 17 persoane. Fratele său, Khalid, care s-a detonat la staţia Maalbeek, a folosit identitatea fotbalistului belgia Ibrahim Maaroufi de la Inter Milano pentru a închiria şi el un apartament.
Un alt treilea bărbat, suspectat că a luat partea la atentate, este încă în libertate. Faycal Cheffou a fost arestat de poliţie, dar eliberat la 48 de ore după, din lipsă de dovezi. Se pare că el ar fi fost implicat şi în atacurile din Paris, întrucât ADN-ul său a fost găsit pe bombele folosite la Bataclan şi Stade de France.
Mai mult, autorităţile au declarat că toţi cei trei erau pe listele lor înainte de atacuri.