Aşa a venit Lumina Sfântă la Mormântul lui Iisus!

9 aprilie 2018 19:27   Internațional
Ultima actualizare:

Moment magic, dar deosebit de tensionat şi chiar înfricoşător dacă te afli pentru prima dată de Înviere în Cetatea Sfântă. Click! îţi spune la ce să te aştepţi dacă te încumeţi să participi la minunea din sâmbăta Paştelui, când apare Lumina la Mormântul Sfânt.

Toată săptămâna m-am aflat în Israel şi am refăcut pas cu pas drumul lui Iisus, aşa cum l-am citit în Biblie. Dar am aşteptat cu înfrigurare momentul sublim din Sâmbăta Mare când Lumina apare de nicăieri şi aprinde lumânările şi candelele credincioşilor. Printre miile de pelerini, şi eu am fost martor la miracolul apariţiei Luminii Sfinte din Biserica Mormântului lui Iisus ce are loc în fiecare an de Paştele ortodox.

Ca să intri în biserică să vezi lumina, ai nevoie de un permis, fie te cazezi în cetate la prieteni sau plăteşti sute de dolari să stai în magazinele arabilor care vând obiecte religioase în apropiere de Mormântul Sfânt. Alţii merg cu toată credinţa că vor trece de barierele de securitate şi unora chiar le reuşeşte. Înainte de ora 7 a dimineţii de sâmbătă, 7 aprilie, mă aflam în Cetatea Sfântă, iar la ora 9.15 am reuşit să intru în Curtea Sfântului Mormânt. După jumătate de oră de aşteptare, s-a permis intrarea în biserică, iar oamenii de pază te dirijau undeva în dreapta mormântului, unde, la un moment dat avea să se creeze o aglomeraţie de neînchipuit. Încet, încet, a început să se strângă cât mai multă lume, în special români, ruşi şi greci. S-au împărţit pumni, palme, coate şi picioare. Forţele de ordine mutau gardurile câte jumătate de metru din când în când, cu toate că pelerinii ajunseseră să stea ca sardelele. Se auzeau strigăte de durere şi gemete. Ca în nici un an, foarte multe persoane au leşinat, îi scoteau cu targa sau pentru că li se făcea rău în înghesuială, renunţau pur şi simplu, cerând să fie scoşi afară. Cea mai mare bătaie era pe locurile din faţa mormântului Mântuitorului şi pe laterale. Cei mai ambiţioşi au reuşit să stea chiar şi şapte ore. 

Lumina şi-a făcut apariţia cu două ore înainte să se aprindă flacăra în Mormântul Sfânt. De la ora 12 până la 14.16 minute, săgeţi de lumină şi raze în cruce se puteau observa cu uşurinţă în preajma mormântului. Apoi, brusc, printr-un miracol, focul s-a aprins la mormânt. Mulţi credincioşi s-au trezit cu lumânările din mâini aprinse. Bucuria a explodat. După apariţia Luminii s-a creat o ambuscadă şi mai mare. Toţi se împingeau să iasă afară, alţii îşi dădeau cu ea pe faţă şi pe haine, pentru că nu arde în primele minute. Fericirea de pe chipul oamenilor nu se poate descrie în cuvinte, în ciuda oboselii, a vânătăilor şi a înghiontelilor cu care s-au ales. Cam aşa arată momentele în care Omenirea primeşte Focul Sfânt!

Mai multe