Aşa ajunge poşta în Alpii elveţieni

19 ianuarie 2019 20:32   Internațional
Ultima actualizare:

Este clar: viitorul aparţine dronelor! Compania particulară de aeronave fără pilot OblivionAerial deţinută de Damiano Maeder a reuşit să livreze la timp şi fără probleme corespondenţa zburând peste Alpii împovăraţi de zăpadă.

Cursa de testare a sistemului de zbor a avut loc la finele lui 2018, înainte ca Elveţia să fie îngropată sub nămeţi de peste trei metri şi jumătate. Maeder şi-a programat drona să decoleze cu plicurile localnicilor din Centovalli, localitate aflată la altitudinea de 708 metri, care are o populaţie de 1.151 locuitori, către Wolfenschiessen, unde trăiesc 2.024 de suflete, la altitudinea de 488 de metri.

Zborul a fost pe o distanţă de 98 de kilometri şi corespundenţa a fost livrată în siguranţă la destinaţie în mai puţin de o oră. Maeder are o experienţă în proiectarea şi programarea dronelor de peste 12 ani şi vrea să lanseze la nivel naţional primul serviciu de poştă aerian. Aparatul de zbor a filmat întreaga deplasare, surprinzând peisaje de poveste: piscuri înzăpezite, lacuri, văi şi chiar a localizat câteva turme de capre sălbatice, spre bucuria unei comunităţi de biologi aflate în zonă. Drona folosită de Maeder are un sistem de senzori de zbor care îi permite să îşi modifice traseul iniţial folosindu-se de curenţii de aer ascendenţi din apropierea masivului muntos pentru a face economie de combustibil. 

Mai multe