Aşa arată locul de muncă perfect
Cum ar fi să mergi la serviciu şi să fii înconjurat de 40.000 de plante exotice şi cascade limpezi? Probabil că ţi-ar fi greu să mai pleci acasă. La asta s-a gândit şi cel mai bogat om al planetei, boss-ul Amazon, Jeff Bezos, care are o avere estimată la 116,6 miliarde $.
La biroul central al companiei Amazon din Seattle, Washington, SUA, lucrează 800 de angajaţi. Jeff Bezos, 54 de ani, a reuşit în sfârşit să inaugureze luni noul sediu Amazon, pe care l-a botezat „Sferele”. Aici au fost aduse 400 de specii diferite de plante din America de Sud, au fost amenajate cascade cristaline şi birourile au fost instalate în domuri înalte de 30 de metri. În total, aici cresc peste 40.000 de plante. Vocea care îi întâmpină pe vizitatori este cea de pe portalul Amazon, numită Alexa. Întreg proiectul a costat 4 miliarde de dolari.
Campusul Amazon se doreşte a fi „paradisul oricărui angajat” şi vrea să lanseze la nivel mondial „o nouă filosofie a locului de muncă”. Inaugurarea a avut loc la exact şapte ani de la data la care au fost demarate lucrările finanţate de Amazon. Jeff Bezos a ţinut morţiş ca dotările interioare să fie la cele mai înalte standarde de lux şi a apelat la celebra firmă de amenajări naturale de tip seră, Woodinville. „Am creat un mediu de lucru special pentru a le oferi oportunitatea angajaţilor noştri de a găsi inspiraţia necesară dezvoltării unor proiecte extraordinare”, a declarat la inaugurare şi vicepreşedintele Amazon John Schoettler. Angajaţii au putut merge la serviciu, în prima lor zi de muncă, abia ieri.
În interiorul domurilor, temperatura este menţinută constant la 23 de grade Celsius şi umiditatea din aer la 60%. Birourile sunt amenajate pe cinci niveluri, ventilate în permanenţă cu aer proaspăt.