Aşa se plimbă ea cu trenul!

1 octombrie 2016 0:21   Internațional
Ultima actualizare:

Este un avion, o pasăre sau Batman? Nicidecum. Moscovita Iulia Ş. se laudă că de mai bine de un an nu a mai călătorit cu trenul stând pe banchetă, ca tot omul. Ea se cocoaţă pe vagon şi se pozează la viteze de peste 90 km/h.

Fie iarnă, fie vară, Kobzarro ia trenul din Moscova în cel mai ciudat mod cu putinţă. Se duce la ultimul vagon, sare pe şine şi apoi se cocoaţă pe acoperiş. Stă pe burtă câteva clipe până când garnitura de oţel se pune în mişcare şi apoi se deghizează în Zorro.

Sau mai bine zis în Kobzarro. Îşi montează la câţiva centimetri de ea camera video şi îşi înregistrează întreaga ispravă. Chiar dacă trenul care pleacă din Moscova prinde viteze de peste 100 km/h pe anumite porţiuni, tânăra de 19 ani se laudă că ştie să îşi ţină echilibrul în condiţii extreme.

„Ştiu să fac echilibristică pe locomotive, pe vagoane şi fac uneori şi acrobaţii pentru a-i saluta pe oamenii care stau pe peronul din gările mici. Am început să fac surf pe tren de la 15 ani, când am fugit de acasă. Acum trăiesc prin gări din mila oamenilor şi sunt o vedetă pentru navetişti”, a povestit tânăra pentru tabloidul britanic The Sun.

A fost arestată de câteva ori şi avertizată că se poate electrocuta în orice clipă. Lui Kobzarro nu îi pasă, o să facă echilibristică pe tren toată viaţa ei.

Mai multe