Asasinii jurnalistului Khashoggi au petrecut după ce l-au ucis! Care ar putea fi motivul crimei
Un șofer de taxi susține că posibilii asasini ai jurnalistului Jamal Khashoggi au petrecut după uciderea bărbatului, într-o cursă înspre aeroport. Taximetristul a explicat că unul dintre pasagerii săi din acea cursă este în mod sigur apropiat anturajului Prințului moștenitor al Arabiei Saudite. De asemenea, un prieten apropiat jurnalistului asasinat a mărturisit că motivul uciderii acestuia ar putea fi faptul că Jamal Khashoggi deținea dovezi ce puteau incrimina Arabia Saudită.
Potrivit unui taximetrist care și-a dat seama ulterior că i-a dus la aeroport pe posibilii asasini ai jurnalistului omorât, cei care l-au ucis pe Khashoggi sunt de origine arabă și au petrecut după asasinare cu alcool și țigări, chiar în mașina lui. De asemenea, șoferul l-ar fi recunoscut pe unul dintre clienții săi din acea cursă, ca fiind un ofițer al serviciilor secrete din Arabia Saudită, apropiat anturajului Prințului Moștenitor, Mohammad bin Salman, conform Daily Mail. Cursa de taxi a pornit de la aeroportul Ataturk către Consulatul Saudit din Istambul, și înapoi, după ce presupușii asasini l-ar fi ucis pe Khashoggi. „Erau foarte bucuroși. Au fumat și au băut alcool în mașină”, a povestit șoferul de taxi, conform sursei anterior menționate.
În aceeași notă, un prieten de-al jurnalistului a susținut că acesta a fost omorât pentru că urma să dezvăluie că Arabia Saudită a folosit arme chimice în războiul cu Yemen, având dovezi solide în acest sens. Prietenul lui Khashoggi a dezvăluit, de asemenea, că jurnalistul părea „nefericit” și „îngrijorat” atunci când s-au văzut pentru ultima oară, cu puțin timp înainte de asasinare.
O filmare obținută de la camerele de supraveghere îl înfățișează pe un membru al serviciilor secrete Saudite deghizat cu ajutorul unei bărbi false și purtând hainele și ochelarii jurnalistului, chiar în ziua dispariției acestuia. Se vehiculează că acesta a făcut parte din echipa de asasinare, formată din 15 persoane, conform presei internaționale. Autoritățile saudite și-au schimbat de mai multe ori povestea în ceea ce privește moartea lui Khashoggi.