Atac armat într-un club din Florida: cel puțin 50 de persoane au murit

12 iunie 2016 13:45   Internațional
Ultima actualizare:

Un club de noapte dedicat persoanelor gay, din orașul american Orlando, statul Florida, a fost atacat de o persoană suspectată a fi un extremist islamic. Cel puțin 50 de persoane au fost ucise. Autoritățile l-au identificat pe criminal în persoana lui Omar Mateen, cetățean american născut din părinți afgani. Acesta a fost împușcat de polițiști.

Trăgătorul cu vârsta în jur de 20 de ani avea asupra lui și un dispozitiv suspect, ce se crede a fi fost o vestă cu explozibil. 30 de persoane care fuseseră luate ostatice au fost salvate de polițiștii care i-au distras atenția lui Omar Mateen cu ajutorul unei mici explozii. Forțele de ordine s-au angajat într-un schimb de focuri cu suspectul, iar unul dintre oamenii legii a fost împușcat în cap, dar salvat de casca pe care o purta, notează Daily Mail.

FBI a anunțat că trăgătorul ar fi putut avea legături cu terorismul islamic, iar actul său va fi investigat drept unul de terorism.

Pe pagina de Facebook a clubului a fost publicat imediat un mesaj: „Ieșiți toți afară și nu vă opriți din fugă”.

În câteva clipuri încărcate pe rețele de socializare se văd câteva persoane care primesc îngrijiri medicale și se aud împușcături.

Mai multe