Atena arde! Parlamentul a votat reformele

23 iulie 2015 22:16
Ultima actualizare:
În timp ce parlamentarii discutau, atenienii se luptau cu poliţia

Sesiunea parlamentară extraordinară a început miercuri şi s-a încheiat abia joi spre orele dimineţii. În timp ce dezbaterile se desfăşurau pe un ton aprins, peste 5.000 de protestatari anti-austeritate au invadat centrul Atenei.

Au avut loc ciocniri violente cu poliţia şi forţele de ordine au fost atacate cu zeci de cockteiluri Molotov. Într-un final, soarta Greciei s-a decis: 230 de parlamentari au votat pentru adoptarera reformelor cerute de creditorii Greciei şi doar 36 au votat împotrivă.

Premierul Alexis Tsipras a insistat în favoarea adoptării planului de măsuri

 Noile măsuri se referă la introducerea unor reglementări bancare europene în legislaţia elenă şi la modernizarea Codului de procedură civilă. Premierul Alexis Tsipras a insistat în favoarea adoptării acestui plan de măsuri susţinând că ţara sa trebuie să se adapteze noii situaţii pentru a evita ieşirea ţării din zona euro.

Mai multe