Atentat cu bombă în Nigeria! Cel puţin 50 de morţi VIDEO
Cel puţin 50 de persoane au fost ucise şi alte zeci au fost rănite grav, într-un atac cu bombă din centrul Nigeriei. Tragedia a avut loc marţi după-amiază (11 august), într-o piaţă foarte populată.
Explozia s-a produs într-o piaţă aglomerată din oraşul Sabon Garni, în statul Nigerian Borno, regiune unde este activă organizaţia teroristă Boko Haram, afiliată reţelei militanţilor islamişti Stat Islamic, potrivit Euronews. Bomba a fost a ascunsă într-un rucsac şi lăsată în mijlocul pieţei, unde a fost detonată la o oră de vârf, respective ora 1.00 (ora locală n.r.).
Surse de la spitalul unde au fost transportate victimele au declarat că cele mai multe persoane au fost arse foarte grav. Boko Haram a ucis peste 15.000 de oameni de-a lungul a şase ani în care a atacat nord-estul Nigeriei.