Atentatul din Pakistan, revendicat de o facțiune a talibanilor

28 martie 2016 7:31   Internațional
Ultima actualizare:

Un atentat sinucigaș comis într-un parc al orașului pakistanez Lahore s-a soldat cu 69 de morți și 300 de răniți. Explozia a avut loc duminică (27 martie), în prima zi a Paștelui catolic. Atacul a fost revendicat de o facțiune a talibanilor.

Unul dintre reprezentanții grupării susține că atentatul din Pakistan a vizat creștinii, cele mai multe victime fiind femei și copii. Parcul Gulshan-e-Iqbal este o atracție pentru credincioșii din Lahore, care la momentul exploziei celebrau sărbătoarea pascală alături de familiile lor, potrivit Mediafax.

„Creștinii au fost ținta”, a declarat Ehsanullah Ehsan, un purtător de cuvânt al facțiunii talibanilor care a revendicat atacul, Jamaat-ul-Ahrar. „Vrem să transmitem premierului Nwaz Sharif mesajul că am pătruns în Lahore”, a adăugat el. Mesajul a fost adresat premierului în special pentru că orașul vizat este locul său de naștere. „Poate să facă ce vrea dar nu va putea să ne oprească. Atacatorii noștri sinucigași vor continua cu aceste atentate”, a amenințat purtătorul de cuvânt.

Mai multe