Au fost ţinuţi ostatici de terorişti 5 ani! Femeia a născut 4 copii în captivitate

22 octombrie 2017 15:39   Internațional
Ultima actualizare:

O familie din Canada a fost eliberată de către pakistanezii care a ţinut-o captivă timp de cinci ani. Femeia rememorează cu durere în suflet momentele în care a fost ţinută în captivitate şi violată şi declară că doar gândul că va ajunge acasa cândva a fost cel care a ajutat-o să treacă cu bine peste zilele negre din viaţa ei de ostatică.

Femeia de origine americană care a fost bătută şi violată de către cei care au ţinut-o ostatică pe ea şi pe soţul ei rupe tăcerea şi decide să vorbească despre momentele de coşmar prin care a trecut, potrivit dailymail.co.uk. Ea a dat naştere a trei copii în timpul în care a fost prizonieră, iar acum micuţii se adaptează la viaţa de acasă, din Canada. O serie de fotografie în care este înfăţişat bunicul copiilor împreună cu cei mici a fost dată publicităţii, iar oamenii care au văzut-o au fost impresionaţi până la lacrimi. Femeia a vorbit pentru prima dată de la eliberarea sa despre evenimentele cărora a fost supusă cât timp a fost prizonieră. "A declarat că amintirea casei părinteşti a ajutat-o să facă faţă tratamentului inuman căruia a fost supusă. Amintirile păcute m-au făcut să văd o urmă de speranţă în zilele negre pe care le trăiam". Coleman a ajuns la spital de urgenţă la scurt timp după ce a fost eliberată, dar nu a dorit să discute care este motivul pentru care s-a decis internarea sa în spital.

"Soţia mea a trecut prin iad, ea este prioritatea mea în momentul de faţă", a declarat soţul ei printr-un email trimis publicaţiei dailymail.co.uk. Cuplul a dezvăluit că Coleman a fost violată de un paznic şi că cel de-al patrulea copil al lor a fost ucis, fără milă, de către militanţii Haqqani. Un purtător de cuvânt neagă spusele cuplului. Gruparea Haqqani este un grup afgan fundamentalist de gherilă care este considerat a fi o organizaţie teroristă de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. Se crede că acest grup este activ în regiunile de graniţă dintre Afghanistan şi Pakistan. 

Într-un interviu acordat pentru publicaţia Global News, soţul lui Coleman a vorbit despre sentimentul pe care îl resimte de când a devenit un om liber. "O combinaţie bizară între încântarea de a fi liber şi sentimentul pe care îl am gândindu-mă la cei care ne-au ţinut captivi. Simt un sentiment de tristeţe pentru că realizez traumele pe care ni le-a lăsat experienţa, fără ca noi să conştientizăm cu adevărat acest lucru".  

Mai multe