Au inventat şmecheria? Aşa se dau mari mafioţii albanezi din Londra cu bani, arme, droguri şi maşini
Mafioţii albanezi se laudă că au inventat şmecheria. Şi dacă tot vine vorba de lăudăroşenie, banda londoneză Hellbanizanz a postat peste 8.000 de fotografii pe Instagram în care îşi arată puterea, valoarea şi bogăţia. Mafia albaneză se ocupă cu traficul de droguri, fiind principala sursă de cocaină de pe piaţa neagră din Regatul Unit. Trei membrii ai acestei bande au fost condamnaţi la 42 de ani de puşcărie, în 2016.
Mafioţii albanezi sunt respectaţi în lumea interlopă pentru că se răzbună cu cruzime pe clanurile concurente. Ei şi-au făcut cont pe Instagram şi nu ratează nici un prilej de a îşi frustra adversarii arătându-le cât de bogaţi sunt, ce arme au şi ce maşini conduc. Mafia albaneză sfidează autorităţile londoneze cu ajutorul acestui cont de pe reţeaua de socializare. Ei au peste 100.000 de admiratori în mediul virtual care îi respectă şi încearcă să le intre în graţii.
Mafia albaneză face trafic cu droguri de zeci de milioane de lire
Banda Hellbanizanz are sediul central în Barking, din estul Londrei. Ea aduce pe teritoriul Marii Britanii sute de kilograme de droguri. Şi pentru că sunt o putere în lumea interlopă engleză, mafioţii postează fotografii cu bijuterii, maşini de lux, arme şi droguri pe Instagram pentru a arăta că nu le pasă de nimeni şi de nimic.
Mai mult decât atât, mafioţii nu se tem de lege şi nici de clanurile adversare. Conform statisticilor, Hellbanizanz a adus în Anglia peste o tonă de cocaină din America de Sud doar în 2016-2017.
Citeşte şi:
VIDEO Unul dintre cei mai mari mafioţi, prins la Oradea
Mafia sârbă, armată de asasini plătiţi
În 2016, poliţia a confiscat droguri în valoare de 6 milioane de lire
Poliţiştii de la Antidrog din cadrul departamentului metropolitan au descins în 2016 în cvartierul general al bandei şi au confiscat droguri în valoare de şase milioane de lire sterline. Au fost arestaţi trei membri ai bandei şi trimişi la închisoare pentru un total 42 de ani. Însă banda a avut grijă de ei, pentru că sunt trataţi regeşte în celulele lor şi îşi postează fotografiile inclusiv din celulă pe contul bandei.
«Facem bani din zăpadă, nu din spectacole!»
Zilele trecute, banda albaneză a postat o imagine cu un membru mascat care se lăuda: “Îmi trebuie două vieţi să pot cheltuit banii pe care i-am produs. Fac bani din «zăpadă» (Snow - cocaină) nu din «spectacol» (Show)!”. Pe lângă fotografiile cu bani, maşini şi arme, albanezii postează imagini cu tatuajele care redau logo-ul organizaţiei criminale. Evident că mesajele lor sunt ameninţătoare: vor să ia controlul oraşului şi anunţă că sunt gata de război.
Unii dintre ei nici nu se mai obosesc să îşi mascheze faţa pe reţelele de socializare pentru că, susţin ei, sunt imposibil de prins. Aşa că se dau mari cu ceasuri şi haine de firmă, maşini Bentley, femei frumoase şi relaţii cu bande sud-americane.