Australienii vizitaţi de un obiect zburător misterios
Scenă desprinsă parcă din filmul „Ziua Independenţei”, cu Will Smith!
Fotograful amator Betty Seeney încerca să surprindă câteva cadre spectaculoase cu stelele oglindindu-se în oceanul liniştit, în Cape Hillsborough, din nordul Queensland. La un moment dat, însă, aparatul setat la o expunere de 20 de secunde, a surprins ceva ciudat, ce apare o dată într-o viaţă, relatează ziarul australian Daily Mercury. Un OZN de culoare verde aprins a tăiat cerul timp de aproape un minut, luminând plaja „de parcă ar fi fost ziuă”.
„Iniţial am crezut că este o stea căzătoare, dar apoi obiectul misterios a început să se lungească, să crească în dimensiuni şi să lumineze din ce în ce mai puternic. Atunci i-am spus soţului meu că nu este o stea căzătoare”, a povestit Betty Seeney pentru publicaţia sus-citată. Evenimentul a avut loc la începutul acestei săptămâni, la ora locală 20.30. După ce a strălucit timp de aproape 30 de secunde, obiectul misterios a dispărut în ocean.