Avionul egiptean, deturnat din dragoste! Atacatorul voia să-și vadă soția

29 martie 2016 13:01   Internațional
Ultima actualizare:

Un avion al companiei EgyptAir a fost deturnat, marți dimineață (29 martie). Aeronava decolase din Alexandria, cu destinația Cairo, însă a fost deviat după ce pilotul a fost amenințat de un bărbat înarmat. Acesta susținea că ar avea o centură cu materiale explozibile asupra sa.

În cele din urmă, avionul a aterizat în Cipru, pe aeroportul din Larnaca, la cererea bărbatului. Câteva ore mai târziu, pasagerii egipteni au fost eliberați, iar atacatorul a rămas la bordul avionului cu câțiva cetățeni străini și însoțitorii de bord, pentru negocieri, potrivit cyprus-mail.com.

Presa locală speculează că discuțiile cu echipele de negociatori au rezultat într-o scrisoare redactată în arabă de atacator, pe care le-a cerut autorităților să o livreze fostei sale soții, o femeie cipriotă.

Cu toate acestea, informațiile nu sunt oficiale. Un reprezentant al Ministerului de Externe cipriot a declarat că nici informația conform căreia bărbatul care a deturnat avionul purta o centură cu explozibil nu a fost, deocamdată, confirmată.

Mai multe