Avionul în care se afla Boris Johnson a aterizat de urgență

18 iulie 2016 9:29   Internațional
Ultima actualizare:

În seara zilei de duminică, 17 iulie, avionul în care se afla noul ministru de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, a fost nevoit să aterizeze de urgență pe Aeroportul Luton din Londra.

Aeronava care trebuia să-l transporte pe Johnson în Bruxelles a întâmpinat dificultăți tehnice, cel mai probabil la partea hidraulică. Toate celelalte aeronave care trebuiau să aterizeze sau să decoleze de pe Luton au fost oprite la sol, spre nemulțumirea a mii de pasageri.

Fostul primar al Londrei se afla la prima lui ieșire din țară după ce a fost instalat în noua funcție. Un reprezentant al ministrului a declarat pentru presa britanică: "Duminică a apărut o problemă tehnică pe avionul Royal Air Force (RAF) la bordul căruia se aflau ministrul de externe şi responsabili din cadrul ministerului, obligând aeronava să aterizeze pe aeroportul Luton", notează The Independent.

Mai multe