Balcic, unde românii se simt ca acasă VIDEO/FOTO

21 iunie 2015 14:01   Internațional
Ultima actualizare:

În urmă cu 25 de ani stăteam cu antenele aţintite către bulgari pentru a vedea la televizor şi altceva în afară de programul insipid oferit în acea vreme de TVR. Acum, mergem la vecinii de la sud pentru a ne bucura de o vacanţă frumoasă, iar Balcic e destinaţia ideală.

„Oraşul Alb”, aşa cum este supranumit Balcicul datorită falezei din calcar, se află la 65 de kilometri de Vama Veche, adică o oră de mers cu maşina. Din Bucureşti durează ceva mai mult: cam trei ore şi jumătate pentru cei 300 de kilometri de parcurs.

Ascuns vederii de ţărmul înalt al Mării Negre, Balcic este ideal pentru minivacanţe: un loc relaxant, cu multă verdeaţă, în care ai ce admira pe parcursul unui weekend. Ai toate motivele să te simţi ca acasă sau poate chiar mai bine. Gazdele vorbesc perfect româneşte, litoralul este curat, iar mâncarea bună şi accesibilă ca preţ. Nu veţi avea ce să regretaţi.

Atracţia principală este, cel puţin pentru noi, Castelul Reginei Maria a României, ale cărei amintiri sunt la tot pasul. Regiunea, cunoscută sub numele de Cadrilater, a făcut parte din România din 1913 până în 1940. Regina Maria s-a îndrăgostit de aceste locuri şi la solicitarea ei a fost ridicat castelul. Acesta constituie un complex: construcţia principală este înconjurată de grădini superbe şi câteva vile cochete.

Galerie foto - imagini superbe cu Castelul Reginei Maria

Cât costă o vacanţă la Balcic?

Pentru românii obişnuiţi cu sejururile din staţiunile de pe litoralul românesc, o vacanţă la Balcic este o surpriză plăcută ca preţ şi condiţii. Site-urile de specialitate oferă o varietate mare de opţiuni: două nopţi la un hotel de trei stele pot costa doar 24 de euro. Pentru condiţii mai bune, preţurile cresc, dar beneficiaţi de reduceri dacă extindeţi perioada. De exemplu, pentru 7 nopţi la un hotel de două stele plus plătiţi 77 de euro, iar pentru aceeaşi perioadă la patru stele – 169 de euro.

Oferte pentru fiecare buzunar găsiţi pe booking.com, directbooking.ro sau pe infoturism.ro, dar şi pe alte site-uri de turism. Mai aveţi varianta de a face comanda direct la hotelul care vă interesează: veţi fi scutiţi de eventuale complicaţii şi e posibil să mai economisiţi nişte bani.

De asemenea, puteţi alege un sejur all-inclusive sau, mai bine, mâncaţi în oraş. Astfel, aveţi ocazia să experimentaţi ceva nou în fiecare zi. Transportul e la îndemână: cu maşina personală sau cu autocarul.

Inima Reginei Maria, adusă la Balcic

Regina Maria a murit în 1938, la Pelişor. Conform testatamentului ei, inima i-a fost pusă într-o casetă de argint, cu drapelul României şi al Marii Britanii, si transportată la Balcic. După pierderea Cadrilaterului, caseta a fost mutată la capela „Inima Reginei Maria” din Bran la ordinul Principesei Ileana, iar în 1968 comuniştii au comandat transportul la Muzeul de Istorie din Bucureşti.

Regina Maria s-a născut în 1875, fiind nepoata Reginei Victoriei a Marii Britanii. În 1892 s-a căsătorit cu Ferdinand I, iar în 1914 a devenit Regină. A fost mama regelui Carol al II-lea şi bunica Regelui Mihai.

Video - Castelul de la Balcic al Reginei Maria

Video: Cătălin Mănescu

Mai multe