Bancomatul a împlinit 52 de ani! Cum arăta primul ATM din lume și cine l-a inventat
Acum 52 de ani, pe 27 iunie 1967, a fost inaugurat primul bancomat din lume la Enfield Town, în nordul Londrei, la 27 iunie 1967, de către banca britanică Barclays. Era invenția unui scoțian, John Shepherd-Barron. O invenție ce avea să cucerească planeta. Reg Varney, un actor englez de comedie, în mare vogă în acele timpuri, a fost primul om care a scos bani din acel bancomat, în cadrul ceremoniei de „lansare” a acestuia. În România, primul bancomat a fost inaugurat în 2005.
Acum a devenit o banalitate să mergi la un bancomat și să scoți bani. Sigur, dacă îi și ai în cont. E dificil de imaginat azi - și pentru cei mai tineri, dar și pentru cei trecuți de o anumită vârstă, care au apucat să trăiască ani buni într-o Românie comunistă desprinsă de invențiile tehnologice ce ușurau viața oamenilor, în Vest – o lume fără bancomate, după cum și fără telefoane mobile, calculatoare, laptopuri, tablet, televizoare color și multe altele. Ideea unui aparat electronic care să permită clienţilor să facă tranzaţii bancare prin autoservire s-a dezvoltat din necesitatea băncilor de a micşora cozile de la ghişee şi de a avea o casierie deschisă non-stop, mai ales că programul băncilor era doar până la ora 15.30 și, firește, nu erau deschise în week-end.
Primul bancomat din lume a fost inaugurat acum 52 de ani, pe 27 iunie 1967, în Londra
Revenind la primul bancomat din lume, el a fost creat de scoțianul John Shepherd-Barron și fost instalat la 27 iunie 1967, în nordul Londrei, la Enfield Town, de către banca Barclays. Acel dispozitiv a fost primul dintr-o serie iniţială de şase bancomate comandate de bancă. Bancomatul mai este denumit și ATM (prescurtare a sintagmei engleze „Automated Teller Machine”, tradus „casier automat”). Preşedintele de atunci al Barclays a fost convins imediat de ideea lui Shepherd-Barron, care la acea vreme lucra la tipografia De La Rue, Cei doi au semnat un contract în timpul unei întâlniri la un pahar de gin, după cum povestea mai târziu chiar inventatorul bancomatului. Amănunt interesant: ecranul de pornire nu era mult diferit de cel al bancomatelor de azi, deși funcțiile aparatului s-au schimbat în timp, în sensul îmbogățirii cu noi și noi operațiuni. Primul bancomat avea doar două funcții: retragerea numerarului și vizualizarea soldului în cont. El nu primea carduri bancare, ci primea cecuri imprimate cu substanțe radioactive, eliberând doar o contravaloare de 10 lire sterline. Cel mai bizar este că ideea de a construi un bancomat i-a venit lui Shepherd-Barron în timp ce făcea baie.
„Mi-a trecut prin minte că ar putea exista o metodă prin care să-mi pot lua banii de oriunde în lume sau cel puţin în Marea Britanie. Aşa că imediat mi-am imaginat un tonomat de batoane de ciocolată şi am înlocuit ciocolată cu bancnote”, spunea acesta într-un interviu acordat BBC. Legat de codul PIN (prescurtarea de la „Personal Identification Number”, adică „numărul personal de identificare”), John Shepherd-Barron mărturisea, în același interviu pentru BBC, că ideea unui cod de identificare i-a venit atunci când şi-a dat seama că îşi aminteşte cele şase cifre ale numărului său de identificare din armată, dar a decis să verifice acest lucru şi cu soţia sa, Caroline: „Stând la masa din bucătărie, am întrebat-o dacă îşi amintește şi ea cele şase cifre. Şi-a amintit doar patru dintre ele, aşa că cele patru cifre au rămas formula-standard a codului PIN”. Această structură de patru cifre a codului PIN a rămas neschimbată până în zilele noastre.
Actorul britanic Reg Varney a fost primul om care a scos bani dintr-un bancomat
Reg Varney, un cunoscut actor de comedie al acelor timpuri, a fost primul care a extras bani de la un bancomat, în cadrul ceremoniei de inaugurare a aparatului, în acea zi de 27 iunie 1967. Următoarele țări unde au fost instalate bancomate, după Marea Britanie, au fost Spania (ianuarie 1969) și SUA (septembrie 1969). Interesant este că în Statele Unite, primul care a patentat ideea unei asemenea mașinării a fost Luther George Simjian, chiar înaintea lui Shepherd-Barron, Aparatul său se numea Bankograph şi a fost instalat experimental la New York, în 1961, dar pentru că nu plăcuse clienţilor, a fost retras după doar şase luni.
Așa s-a ajuns, șase ani mai târziu, la soluția lui Barron, dar în Anglia. După ce utilizarea bancomatului s-a răspândit, băncile comerciale au creat mai multe funcții acestui aparat precum ar fi plățile facturilor, plata operatorului de telefonie mobilă, plata biletelor pentru transport, plata biletelor pentru concerte, distracții, conversia valutelor, reciclarea bancnotelor, monitorizarea tuturor tranzacțiilor efectuate prin cardul bancar, vizualizarea mai multor conturi de pe același card bancar, precum și alte operațiuni ce ușurează și economisesc timpul clientului băncii. Un moment important a fost apariția și utilizarea cardului bancar.
Ideea de a utiliza codul PIN stocat pe card şi comparat cu cel cunoscut de ATM, îi aparține tot unui britanic, inginerul James Goodfellow. Brevetată în 1970, invenţia lui Goodfellow a marcat esenţial evoluţia acestor „maşini de bani”, iar primul ATM modern, cu funcţii similare celor de astăzi, a fost produs de IBM la comanda Lloyds Bank şi a fost utilizat prima oară tot în Marea Britanie, în 1972. Bancomatele au început să se modernizeze rapid și după 1990, odată cu răspândirea cardurilor bancare și cu apariția ecranelor touchscreen. Majoritatea bancomatelor din lume sunt conectate la rețeaua interbancară, fapt ce permite clienților să retragă numerar din bancomatele ce nu aparțin băncii acestuia.
Cel mai nou tip de ATM este utilizat acum de Royal Bank of Scotland şi permite clienţilor să scoată până la 100 de lire făra card, utilizând doar un cod de 6 cifre, transmis de smartphone. Nu se cunoaşte cu exactitate numărul ATM-urilor din întreaga lume, dar se estimează că ar exista mai mult de 2.2 milioane de astfel de aparate, din care cele mai multe sunt în China şi în Statele Unite. Cel mai nordic bancomat din lume se află în Longyearbyen, o localitate din arhipelagul Svalbard din Norvegia, iar cel mai sudic se află în staţia McMurdo de la Polul Sud. În România, primul bancomat a fost inaugurat abia după Revoluție, în anul 1995, numărul lor actual fiind de peste 10.000. Inventatorul lui, John Shepherd-Barron, a trăit suficient de mult ca să fie martorul expansiunii mondiale a „mașinii de bani”, el decedând în 2010, la vârsta de aproape 85 de ani.