Bărbatul care a împușcat trei polițiști în Louisiana, fost pușcaș marin

18 iulie 2016 8:37   Internațional
Ultima actualizare:

America este locul unor răfuieli de stradă periculoase între polițiști și civili, în ultimul timp. În Baton Rouge, orașul din Louisiana unde acum mai puțin de două săptămâni a fost împușcat un tânăr de culoare de către forțele de ordine, duminică, 17 iulie, șase polițiști au căzut victima unui bărbat furios, trei dintre ei murind.

Atacatorul Gavin Long provenea din orașul Kansas, statul Missouri, și a împlinit 29 de ani chiar în ziua în care a luat viața a trei persoane. Acesta a fost ucis de forțele de ordine sosite la fața locului. Long a fost pușcaș marin și a luptat în Irak. A fost lăsat la vatră în 2010 cu gradul de sergent, anunță CNN. Infractorul a folosit o pușcă semiautomată. Unul dintre ceilalți trei polițiști răniți se zbate în spital între viață și moarte.

Mai multe