Bărbatul în alb de la Zavantem a fost eliberat

29 martie 2016 0:37   Internațional
Ultima actualizare:

După lungi căutări, autoritățile belgiene au reușit să identifice bărbatul în alb surprins pe camerele de supraveghere de la aeroportul Zaventem din Bruxelles. Faycal Cheffou este un jurnalist independent ce făcea propagandă islamistă radicală încă de acum un an. A fost capturat de belgieni, dar luni, 28 martie, aceștia l-au eliberat, spre surprinderea unei lumi întregi.

Lipsa de probe a fost motivul invocat de polițiștii din Bruxelles. Vestea a căzut cum nu se poate mai prost, mai ales că zilele acestea se comemorează victimele atentatului care a îndoliat întreaga Europă, anunță Aol.

În weekendul trecut au avut loc mai multe intervenții ale poliției din Europa, care a arestat mai mulți suspecți de terorism în Belgia, Italia și Olanda. Trei dintre ei au fost reținuți pentru acte de terorism, deși nu a fost clar anunțat dacă au vreo legătură cu atacurile din Bruxelles, de marți, 22 martie.

Doar Faycal Cheffou a fost reținut special pentru bombardarea capitalei Belgiei, dar a fost eliberat din lipsă de probe. Faycal Cheffou a fost arestat joi (24 martie), în cadrul unor raiduri coordonate de autoritățile belgiene. Cu toate acestea, polițiștii l-au identificat ca fiind bărbatul îmbrăcat în alb de lângă ceilalți doi atacatori kamikaze de la Zaventem abia sâmbătă (26 martie).

Mai multe