Bill Clinton, spitalizat în California. Fostul preşedinte american acuză o infecție

15 octombrie 2021 9:57   Internațional
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte american Bill Clinton a fost spitalizat în California, marţi seară, din cauza unei infecţii, a anunţat joi un purtător de cuvânt, potrivit NBC.

Angel Urena, purtător de cuvânt, a spus că afecţiunea lui Clinton nu are legătură cu Covid-19.

„Marţi seară, preşedintele Clinton a fost internat la UCI Medical Center pentru a primi tratament pentru o infecţie ce nu are legătură cu Covid. Este în curs de vindecare, într-o formă bună şi foarte recunoscător medicilor, asistentelor şi echipei care l-au îngrijit excelent”, a spus el într-un comunicat.

Medicii lui Clinton au emis de asemenea un comunicat.

„A fost internat pentru o monitorizare atentă şi pentru administrarea de antibiotic intravenos şi fluide. Va rămâne la spital pentru a fi supravegheat continuu. După două zile de tratament, numărul celulelor sanguine albe tinde să coboare şi răspunde bine la antibiotice”, au transmis medicii Alpesh Amin şi Lisa Bardack. „Echipa medicală din California a comunicat constant cu echipa medicală de la New York a preşedintelui, inclusiv cu cardiologul lui. Sperăm să îl externăm curând”.

Citește și:

De ce s-a măritat Hillary cu Bill Clinton. Un secret ascuns timp de 30 de ani

Bill Clinton, la terapie intensivă ”ca măsură de precauție”

O sursă apropiată familiei a spus joi că el se află la terapie intensivă, „ca măsură de precauţie”. Spitalul a fost nevoit să îl izoleze, dar nu pentru că starea lui o cerea. Iniţial, infecţia a fost diagnosticată ca urologică, însă apoi s-a extins, a mai spus sursa.

Bill Clinton, în vârstă de 75 de ani, este cunoscut că are probleme cardiace.

În 2004, a fost supus unui bypass cvadruplu la New York-Presbyterian Hospital. El a revenit la spital în 2010 pentru o altă procedură la inimă, introducerea a două stenturi într-o arteră coronară.

Mai multe