Botez de prinț. Familia regală suedeză a publicat fotografii de la creștinarea prinţului Julian

19 august 2021 14:31   Internațional
Ultima actualizare:

Prinţul Julian al Suediei, al optulea nepot al regelui Carl XVI Gustaf şi al reginei Silvia, a fost botezat sâmbătă. Ceremonia a avut loc la biserica castelului din Drottningholm, reşedinţa cuplului regal, în vestul oraşului Stockholm.

Miercuri, palatul regal a publicat trei fotografii oficiale de la eveniment, realizate de fotografa Elisabeth Toll în unul dintre saloanele impozante ale castelului. 

Copilul, născut pe 26 martie, apare pe genunchii mamei, prinţesa Sofia, alături de tatăl său, prinţul Carl Philip, îmbrăcat în uniformă militară. Fraţii săi, prinţul Alexander (5 ani) şi prinţul Gabriel (3 ani), sunt aşezaţi alături de părinţii lor. În imagini apar naşii şi bunicii.

La fel ca în serialul de succes „The Crown” despre familia regală britanică, o serie dedicată familiei regale suedeze este în lucru. Serialul, provizoriu intitulat „Monarhia”, va prezenta viaţa regelui Carl XVI Gustaf, în vârstă de 75 de ani, şi a familiei sale. 

Maniera în care va fi tratat subiectul nu a fost dezvăluită, dar accentul va fi pus pe dimensiunea personală, potrivit producătoarei Anna Wallmark Avelin. 

Carl XVI Gustaf a urcat pe tron la vârsta de 27 de ani, la moartea bunicului său Gustaf VI Adolf în 1973. El s-a căsătorit cu regina Silvia în 1976. Cuplul regal are trei copii dintre care, cel mai mare, prinţesa moştenitoare Victoria, este prima în ordinea succesiunii la tron. 

Citește și:

Familia Regală a Suediei, dorințe și sfaturi pentru creșterea copiilor

Mai multe