Cadavrele a doi alpiniști, descoperite după 16 ani de la dispariția lor
2 mai 2016 22:01
Internațional
Ultima actualizare:
Într-un ghețar din Himalaya au fost descoperite cadravele a doi alpiniști americani. Aceștia au dispărut în urmă cu 16 ani când au fost surprinși de o avalanță pe masivul muntos pe care-l escaladau.
Trupurile neînsuflețite aparțin lui Alex Lowe și cameramanului acestuia, David Bridges, potrivit AFP și citat de Agerpres.ro. Cei doi alpiniști escaladau masivul Shisha Pangma (8.027 m) când au fost surprinși de o avalanșă care i-a spulberat.
Știrea descoperirii cadavrelor după 16 ani de la dispariția lor în Himalaya a venit prin intermediul unei fundații create în memoria lui Lowe. Familia acestuia a declarat că urmează să se deplaseze la fața locului pentru a recupera trupurile.