Cancerul face ravagii în Marea Britanie! Pacienții mor din neatenția doctorilor
Potrivit unui nou studiu, cinci din șase bolnavi de cancer din Marea Britanie mor din cauza neatenției doctorilor și a superficialității cu care această boală este tratată. Specialiștii speră ca situația să se schimbe în bine cât mai repede posibil.
Andrew Gregory, un jurnalist din Marea Britanie, a realizat o analiză pentru a calcula șansa de viață a pacienților bolnavi de cancer. Studiul a fost publicat pe site-ul mirror.co.uk și a revelat faptul că șansa de supraviețuire este cu 12% mai mică pentru pacienții din Marea Britanie decât pentru cei din alte țări, cu toate că sistemul de tratare a acestei boli este similar. Se pare că Anglia are cea mai scăzută rată de supraviețuire, iar decesurile provocate de cancer ocupă primul loc.
De exemplu, 4 milioane de pacienți se luptă să învingă cancerul în șase țări, iar în ultimii 15 ani, doctorii au comparat constant rezultatele tratamentelor pentru a-l descoperi pe cel mai bun. Astfel, au fost comparate antidotul din Anglia, Austria, Canada, Norvegia, Danemarca și Suedia. În urma acestei analize, tratamentele din Austria și Suedia au dat cele mai bune rezultate.
Potrivit aceluiași studiu, între 5% și 12% dintre pacienții diagnosticați cu cancer în aceste două țări au supraviețuit cu cinci ani mai mult decât cei din Australia, Canada, Norvegia și Suedia. Un cercetător din Marea Britanie pe nume Nick Ormiston-Smith spune că situația poate fi îmbunătățită: „Estimările arată că peste 10.000 de oameni ar putea fi salvați în Anglia dacă situația ar fi tratată cu atenție”. Mai mult, o cercetătoare pe nume Dr. Sarah Walters din cadrul Școlii de Igienă și Medicină Tropicală afirmă că problema cu cancerul din Marea Britanie pare să se reglementeze: „Persoanele care suferă de cancer trăiesc mai mult decât înainte, dar mai trebuie lucrat pentru a o rezolva”, spune specialista.
Cu toate acestea, există mai multe tipuri de cancer, iar această boală afectează din ce în ce mai multe persoane. Sara Hiom, expertă în rezolvarea problemelor generate de cancer, spune că foarte multe persoane se luptă cu diverse tipuri de cancer: „Nu numai în Anglia există lupta cu cancerul, ci și în restul țărilor din Marea Britanie”. Cercetătorii au subliniat faptul că femeile care au luat pastile împotriva cancerului uterin au reușit să țină boala la distanță. În ceea ce privește cancerul uterin, experții spun că 25% dintre femeile care au luat în ultimii 5 ani pastile au învins lupta cu cancerul. Pastilele au făcut ca în ultimii 50 de ani rata mortalității să scadă cu un procent semnificativ, peste 400.000 de persoane reușind să supraviețuiască în urma tratamentului.