Când își va lua în serios Melania Trump rolul de Prima Doamnă a Americii

7 februarie 2017 17:04   Internațional
Ultima actualizare:

Toată lumea îl vede și știe că Donald Trump este peste tot, dar despre soția sa, Melania Trump, care a primit și rolul de Prima Doamnă a Americii, s-au auzit foarte puține în ultimele săptămâni de când soțul ei și-a preluat mandatul de președinte al SUA.

Prima Doamnă a Americii nu a fost văzută  la multe evenimente oficiale și nici măcar nu locuiește în Casa Albă. În timp ce fiica Președintelui,  Ivanka, a avut aparitii memorabile și  s-a făcut remarcată, Melania Trump a fost total absentă.

În afara faptului că și-a făcut public admirația față de Michelle Obama și Jacqueline Kennedy și că a luat atitudine față de atacurile la persoană din rețelele sociale, Melania nu a lăsat deloc să se întrevadă ce fel de Primă Doamnă va fi. Toată lumea se aștepta să-și  ia în serios atribuțiile, dar prima decizie a acestea a fost să amâne mutarea în Casa Albă.

Anul trecut, CNN a relatat că taxa de protecție a lui Donald Trump și a familiei sale în New York s-a ridicat la 1 milion de dolari pe zi.  Acum, nu numai Trump, dar și copii și nepoții lui au dreptul de a primi protecția poliției și a serviciilor secrete.

Aparițiile familiei Trump în public

Melania Trump (46 de ani), fost model , a uimit mulțimea în timpul depunerii jurământului, purtând o rochie Ralph Lauren.

Ea a apărut alături de soțul ei la un club din Palm Beach, Florida, iar a doua zi au fost surprinși împreună vizionând meciul de la Super Bowl.  Înainte de asta, cei doi au trecut pe la biserică. La puțin timp după meci, fiul lui Trump a călătorit de la New York pentru a-și vizita tatăl.

Cea care i-a fost alături președintelui , la Delaware, a fost fiica sa, Ivanka. Spre deosebire de mama sa, aceasta s-a mutat deja la Casa Albă împreuna cu soțul ei, Jared Kushner.  

“Cu siguranță este un fenomen faptul că Prima Doamnă  amână pentru câteva luni sosirea și implicit mutarea sa la Casa Albă”, a spus Katherine Jellison, profesor de istorie  la Universitatea din Ohio.

Mai multe