Captură record de cocaină în Albania: 600 de kilograme, ascunse într-un transport de banane

28 februarie 2018 21:43   Internațional
Ultima actualizare:

O captură record de 600 de kilograme a fost descoperită în Albania. Substanţele interzise erau ascunse într-un transport de banane, care a fost interceptat de oamenii vigilenţi ai legii.

O cantitate de 631 de kilograme de cocaină provenită din Columbia a fost descoperită miercuri în Albania într-un transport de banane, captură-record în această ţară, o adevărată poartă de intrare a dorgurilor în Europa. Drogurile au o valoare stimată la 180 de miliarde de euro şi au fost găsite în portul Durres din nordul Albaniei. Premierul Albaniei a apreciat efortu oamenilor legii de a-i captura pe traficanţi şi a declarat că operaţiunea a marcat un mare pas în lupta Albaniei împotriva crimei organizate. Doar doi dintre traficanţi au fost arestaţi, cel de-al treilea fiind încă căutat de poliţişti, informează AFP.

Albania este de mai mulţi ani principalul exportator de canabis spre UE, în special spre Italia, conform rapoartelor succesive ale Europol. În această ţară, traficul de droguri reprezintă una dintre principalele probleme pe care autorităţile se străduiesc să o eradicheze. Potrivit unor surse diplomatice din Occident, comerţul ilegal cu droguri reprezintă mai mult de o treime din Produsul Intern Brut al Albaniei. Conform  unui raport din 2017 al Departamentului de Stat al SUA, Albania este de asemenea "un punct de tranzit pentru cocaina şi heroina destinate pieţelor europene".

Un caz inedit, care a implicat cocaina, a fost descoperit chiar în Ambasada Rusiei din Argentina. Povestea drogurilor din incinta ambasadei este una destul de complicată, demnă de un senariu de film de acțiune. Ambasadorul Rusiei în Argentina a informat guvernul în decembrie 2016 că 389 de kilograme de cocaină au fost găsite într-o şcoală care forma o parte din ambasadă. Nu mai puțin de 360 de kilograme se aflau în 12 valize de mari dimensiuni. Polițiștii au ascultat mai multe convorbiri telefonice ale celor implicați, după ce a avut loc detectarea acestora, așadar au descoperit că repsectiva cocaină urma să fie vândută pe mai multe piețe din Rusia și alte țări din Europa. 

Mai multe