Care este legatura dintre asasinul din Norvegia şi Traian Băsescu? Ambasadorul rus la NATO a găsit una!

25 iulie 2011 10:37   Internațional
Ultima actualizare:

Reprezentantul Rusiei la NATO a făcut această afirmaţie în cadrul atacurilor din Norvegia şi chiar la dat exemplu negativ pe Traian Băsescu.

«În republici baltice foste sovietice, nazismul este aproape lăudat de principalii lideri ai acestor ţări. Recent, preşedintele României, Traian Băsescu, a afirmat că în 1941, şi el ar fi ordonat armatei române să se alăture Germaniei naziste, aşa cum au făcut liderii de atunci ai României.

În unele ţări europene, politicieni de rang înalt promovează deschis ideile naziste. Cum să ne mire că unii oameni de pe stradă preiau aceste idei ca sfaturi pentru acţiune», a precizat Rogozin, informează Mediafax.

Pe 22 iunie, preşedintele României a declarat la B1 TVîn contextul unei întrebări, că se împlinesc 70 de ani de la «hai să-i spunem celebra «Soldaţi români, vă ordon treceţi Prutul!»».

El a spus că dacă ar fi fost în acel moment istoric ar fi dat acelaşi ordin. «Da, pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu. Dacă aveam condiţiile de atunci probabil că aş fi făcut-o», a spus el.

Rusia l-a criticat dur pe Băsescu pentru aceste declaraţii.

«Rusia se indignează de recentele afirmaţii ale liderului român care a declarat că, dacă ar fi fost în locul mareşalului Antonescu, ar fi trimis de asemenea soldaţii români să participe la ofensiva lansată de Germania nazistă împotriva Uniunii Sovietice», a transmis un comunicat.

Anders Behring Breivik, tânărul în vârstă de 32 de ani, a recunoscut că el este autorul atacului cu bombă de vineri din centrul capitalei norvegiene Oslo, din apropiere de sediul guvernului, şi al masacrului dintr-o tabără a tineretului laburist, din apropiere de capitală, atacuri soldate în total cu 93 de morţi, cea mai mare parte în tabără.

Citeşte şi:

Vezi interviul pe care asasinul din Norvegia şi l-a luat singur înaintea masacrului!

Norvegienii ar putea cere opt săptămâni de arest preventiv împotriva criminalului de la Oslo

Imagini

cutremurătoare! Victimele masacrului din Norvegia zac pe malul apei - VIDEO

Mai multe