Care sunt cele mai periculoase ţări din lume. Statele din nordul Europei, cele mai sigure

19 noiembrie 2019 13:03   Internațional
Ultima actualizare:

O hartă de risc a călătoriilor în lume dată publicităţii recent devăluie care sunt cele mai periculoase ţări din lume şi cele mai sigure. Ţările care prezintă cele mai mari riscuri în ceea ce priveşte sănătatea sunt Guineea, Sierra Leone, Liberia, Yemen şi Coreea de Nord.

Cele mai periculoase ţări din lume sunt Afganistan, Siria, Yemen, Irak şi părţi din Nigeria, în timp cele mai sigure sunt ţările nordice ale Europei şi aşa vor fi şi în 2020. Locuri cu cel mai mare risc când vine vorba de circulaţia pe şosele se găsesc în Belize, Republica Dominicană şi Arabia Saudită. Libia şi Somalia au fost catalogate cele mai periculoase locuri de pe pământ pentru anul 2020, potrivit hărţii de risc realizate de călători care trag un semnal de alertă privitor la riscurile călătoriilor în străinătate, potrivit ziarului britanic “Daily Mail”. Harta pune în evidenţă ţările în care sunt cele mai multe pericole în privinţa circulaţiei pe şosele, a siguranţei şi din punct de vedere medical.

Cele mai periculoase destinaţii din lume

Islanda, cea mai sigură ţară din lume în 2019

Cele mai sigure ţări de pe planetă

Cele mai sigure locuri din lume sunt Finlanda, Norvegia şi Islanda, toate fiind ţări nordice ale Europei. Libia şi Somalia ocupă cele mai proaste poziţii la toate trei categoriile, într-un studiu realizat de specialişti internaţionali în securitate. Libia şi Somalia, împreună cu Afganistanul şi Venezuela sunt cele mai periculoase ţări, potrivit acestora. Norvegia, Finlanda şi Islanda prezintă cel mai scăzut risc din punct de vedere medical, al securităţii şi a siguranţei pe şosele. În lista celor mai sigure locuri de pe planetă mai apar Suedia şi Groenlanda. În privinţa ţărilor cu cele mai mari pericole în privinţa sănătăţii se adaugă Niger, sudul Sudanului, Eritrea, Republica Centroafricană, Yemen şi Siria. La polul opus, ţările care prezintă cel mai scăzut risc în privinţa sănătăţii sunt cele din Europa, Canada, SUA, Noua Zeelandă, Australia, Coreea de Sud şi Japonia.

Ţările cu risc extrem pentru călători

Din punct de vedere al securităţii, cercetătorii au evaluat ameninţările pe care le reprezintă asupra călătorilor terorismul, insurgenţele, revoltele sociale, violenţa şi crimele. Ţările cu un risc extrem pentru siguranţa călătorilor sunt: Afganistan, Siria, Yemen, Irak, Somalia, Libia şi părţi din Nigeria. Locurile în care riscurile privitoare la securitate sunt nesemnificative sunt Norvegia, Groenlanda, Finlanda, Islanda, Elveţia şi Slovenia. În privinţa siguranţei pe şoselei, ţări cum ar fi Venezuela, Arabia Saudită, Thailanda şi Vietnam prezintă de asemenea mari riscuri. În schimb, ţările din Europa, Japonia, Australia şi Noua Zeelandă prezintă un risc scăzut privitor la siguranţa circulaţiei.

Mai multe