Care sunt țările în care poligamia este legală
Poligamia este interzisă în majoritatea statelor lumii, în special în cele creștine, dar în unele țări, nu este doar un aspect cultural, ci și o măsură acceptată politic.
Pe Internet a fost publicată o hartă cu toate statele în care poligamia este legală, iar potrivit Indy100.com, aceasta se regăsește în special pe continentele african și asiatic (printre care Algeria, Mali, Nigeria, Arabia Saudită sau Iran).
Europa, Australia și cele două Americi cuprind țările în are poligamia, nu doar că reprezintă un aspect repudiat de cultură, dar este interzisă și prin lege. Pe site-ul Politico, este prezentată și o altă perspectivă cu privire la poligamie, care vede în permiterea căsătoriei cu mai multe soții, respectiv soți, o măsură de progres politic. Potrivit acestei viziuni, diferențele culturale, de tradiție n-ar trebui să fie un impediment în a permite cetățenilor mai multe libertăți.
În The Atlantico, este sugerat că poligamia poate duce uneori la violuri, răpiri, crime, jafuri, agresiuni fizice. La rândul ei, monogamia ar putea permite o mai largă distribuție de drepturi femeilor, reducând astfel competiția masculină și problemele sociale.