Carles Puigdemon, europarlamentarul catalan însurat cu o româncă, a fost arestat în Italia

24 septembrie 2021 21:24   Internațional
Ultima actualizare:

Carles Puigdemont, 58 de ani, europarlamentar separatist şi fost lider al guvernului regional al Cataloniei, a fost arestat joi, la sosirea în Sardinia. Avocatul său a anunţat-o pe soţia acestuia, Marcela Topor (45 de ani), , care i-a cerut public eliberarea.

Carles Puigdemont se află în exil în Belgia din anul 2017, când a avut loc tentativa de secesiune a Cataloniei.

Joi, 23 septembrie, el a fost arestat în Alghero, Sardinia, unde călătorea în calitate de europarlamentar, iar avocatul său a spus că ”arestarea a avut loc în baza unui mandat european din 14 octombrie 2019.

În cursul zilei de vineri, Puigdemont s-a prezentat în faţa judecătorilor Curţii de Apel din Sassari care trebuiau să decidă eliberarea sau extrădarea lui.

La 9 martie 2021, imunitatea lui Puigdemont a fost ridicată de către Parlamentul European, iar la 30 iulie 2021 decizia a fost confirmată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Puigdemont şi soţia lui Marcela Topor, cu care e căsătorit de 21 de ani şi cu care are două fiice, trăiesc în exil din 2017, după tentativa de secesiune din 2017, iar premierul spaniol Pedro Sanchez vrea judecarea lui în Spania fiind urmărit penal pentru răzvrătire şi este acuzat de deturnare de fonduri publice.

Carles Puigdemont și Marcela Topor, căsătoriți de 21 de ani

Marcela Topor a fost alături de soţul ei şi în martie 2018, când acesta a fost închis în închisoarea Justizvollzugsanstadt din Neumuenster, Germania.Marcela Topor (45 de ani) l-a întâlnit pe Carles Puigdemont în urmă cu 24 de ani atunci când se afla în Amer, Girona, împreună cu o trupă de teatru.

Carles s-a îndrăgostit de ea pe loc şi a fost dispus să călătorească la Vaslui pentru a-i cunoaşte familia Marcelei.

S-au căsătorit acum 21 ani, ceremonia civiă a avut loc în Costa Brava, iar cea religioasă s-a desfăşurat într-o biserică ortodoxă din Vaslui.

Marcela Topor lucrează ca editor pentru publicaţia ”Catalonia Today”, din Girona, Spania şi e prezentatoarea unei emisiuni televizate în care vorbeşte cu străinii veniţi în Catalonia pentru a munci. Soţia lui Puigdemont a fost supranumită ”Regina Independenţei” de presa spaionlă.

Mai multe