Casa de modă Gucci se alătură elevilor din Florida! Contribuie la finanțarea protestului

24 februarie 2018 12:25   Internațional
Ultima actualizare:

Masacrul produs de un tânăr la un liceu din Florida, în urma căruia 17 oameni și-au pierdut viața a avut un ecou nespus în rândul americanilor care nu au rămas indiferenți. Elevii au organizat marșuri, iar numeroase vedete s-au alăturat cauzei, aceea de a încuraja un control mai amănunțit al armelor și a condițiilor în care cineva poate deține o armă.

După soţii Clooney şi Oprah Winfrey, casa de modă italiană Gucci a anunţat că va dona 500.000 de dolari în sprijinul liceenilor care doresc să organizeze un protest de amploare în favoarea controlului armelor de foc. Acest protest urmează să aibă loc în data de 24 martie, la Washington. "Suntem de partea 'Marşului pentru vieţile noastre' şi a elevilor curajoşi din întreaga ţară care cer ca vieţile şi siguranţa lor să devină o prioritate'', a precizat societatea italiană într-un comunicat oficial, potrivit lefigaro.fr.

George Clooney și soția sa au fost primii care au donat 500.000 de dolari pentru a sprijina protestul elevilor. Ei și-au anunțat susținerea printr-o declarație publică. „Amal şi cu mine suntem impresionaţi de curajul şi elocvenţa acestor tineri de la Stoneman Douglas High School. Familia noastră va fi acolo pe 24 martie alături de această incredibilă generaţie de tineri din toată ţara“, a spus actorul. În numele copiilor noştri, Ella şi Alexander, donăm 500.000 de dolari pentru a ajuta acest eveniment revoluţionar. Viaţa copiilor noştri depinde de asta“, a adăugat acesta. La scurt timp după anunțul soțilro Clooney, Oprah Winfrey le-a urmat exemplul, donând aceeași sumă de bani. 

„March for Our Lives“ este programat pe 24 martie, mitinguri fiind organizate în toată ţara, pentru a cere Congresului american să adopte o legislaţie cu privire la arme şi violenţă în Statele Unite. Manifestaţiile vor avea loc după ce un tânăr în vârstă de 19 ani cu o armă semiautomată a ucis 17 liceeani în Parkland, Florida, weekendul trecut şi vor fi organizate de cei care au supravieţuit atacului. Organizatorii marşului din 24 martie spun că s-au săturat să aştepte ca altcineva să facă ceva în privinţa epidemiei de atacuri armate în şcoli şi cer un proiect de lege în Congres cu privire la violenţa cu arme, realtează Adevărul.

Mai multe