Cât de frumoasă este nepoata Prințesei Diana! Care e secretul ei
Spre deosebire de rudele ei, Kitty Spencer a stat departe de lumina reflectoarelor, dar totuși este ceva familiar la ea. Are părul lung și blond, dar ochii ei albaștri sunt fără îndoială ca ai mătușii sale, Prințesa Diana.
Lady Kitty Spencer s-a născut pe 28 decembrie 1990, fiind fiica lui Charles, al nouălea conte din familia Spencer și a modelului Victoria Lockwood. Ea este de asemenea, nepoata Prințesei Diana, potrivit Telegraph.co.uk.
În 1995, familia Spencer a decis să se mute împreună cu copiii lor, Kitty, amelia, Eliza și Louis în Africa de Sud pentru a scăpa de curiozitatea mas-mediei. În 1997, părinții lui Kitty au divorțat, Charles întorcându-se în Marea Britanie, ea rămânând în Africa de Sud alături de mama sa. Victoria a urmat însă un tratament împotriva dependenței de droguri. În același an, Prințesa Diana, mătușa lui Kitty, a murit într-un accident de mașină în Paris.
A urmat Școala Reddam House din statul sud-african , iar apoi a studiat psihologia, politica și literatura engleză șa Universitatea din Cape Town. Azi, ea sprijină diverse campanii de caritate, precum "Give Us Time", care îi ajută pe soldații care au fost nevoiți să se retragă din serviciul militar și pe familiile lor și "Centre Point", un act de caritate pentru oamenii fără adăpost.
"Nu cred că știe cineva ceva despre familia mea. A fost bine să cresc într-un mediu unde oamenii se susțin unii pe alții. În Africa de Sud ești judecat dacă nu ești drăguț cu oamenii", a declarat Kitty.Chiar dacă părinții ei s-au recăsătorit fiecare cu altcineva, Kitty păstrează legătura cu amândoi. Obișnuiește să joace table cu tatăl său și o sună mereu pe mama sa pentru coversații interminabile. "Mama mea este cea mai bună prietenă a mea. Vorbim cam de o sută de ori pe zi. Nici măcar nu ne spunem la revedere; doar «bine, vorbim mai târziu»".
De asemenea, Kitty este foarte atașată și de verii săi, Prinții William și Harry și de verișoara sa vitregă, Kate Middleton. Kitty are un stil de viață foarte asemănător cu al oamenilor obișnuiți, pozele sale sunt similare cu ale oricăruia dintre noi, își face "selfie-uri" la petreceri alături de prieteni, doar că printre aceșștia se numără personalități precum designerul Matthew Williamson.
Cu toții sunt uluiți de frumusețea ei, astfel că mereu este întrebată ce face pentru a se menține în formă. "Toate rudele mele sunt sportive, dar eu m-am concentrat pe studii, Oamenii cred că nu sunt competitivă pentru că nu sunt sportivă, dar de fapt chiar sunt. Am nevoie să fac mereu ceva, nu pot să fiu inactivă."
În viitorul apropiat ea plănuiește să se mute în Regatul Unit, în ciuda faptului că este atașată de țara unde a crescut. "Sunt mândră că sunt englezoaică. Africa de Sud e un capitol fericit din viața mea, dar Marea Britanie o simt. Familia mea este acolo."
Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!