Catastrofă feroviară în Galicia
9 septembrie 2016 21:19
Internațional
Ultima actualizare:
Cel puţin patru persoane au murit şi circa 50 au fost rănite, vineri (9 septembrie), în provincia Galicia din nord-vestul Spaniei, în urma unui grav accident feroviar.
Un tren care plecase din oraşul Vigo şi se îndrepta spre oraşul Porto din Portugalia a deraiat la circa 200 de metri de staţia O Porriño. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 9.30, nu departe de frontiera portugheză. În tren se aflau 69 de călători.
“S-a auzit un zgomot infernal şi apoi totul s-a umplut de un fum negru”, a povestit patronul unei cafenele din apropierea gării, care a văzut când erau evacuate victime pline de sânge. Trenul, cu o vechime de 30 de ani, era condus de un portughez al cărui nume figurează pe lista morţilor. Anchetatorii cercetează cauzele tragediei.