Câte victime a făcut "mama tuturor bombelor", lansată de SUA în Afganistan
Ministerul Apărării din Afganistan a transmis vineri, 14 aprilie, că atacul Statelor Unite îndreptat împotriva unei presupuse baze militare a organizației teroriste Stat Islamic a ucis 36 de jihadiști. Informațiile n-au putut fi însă verificate din surse independente.
Joi, 13 aprilie, Statele Unite au folosit cea mai puternică armă non-nucleară din arsenalul său pentru a distruge baza militară și tunelurile subterane ale Statului Islamic din provincia Nangarhar, precizează BBC.
Ministrul Apărării a mai declarat că niciun civil nu a fost rănit în urma atacului, în timp ce reprezentanții armatei americane ne-au asigurat că a fost o operațiune pur tactică: „arma potrivită pentru ținta potrivită.” Guvernele afgan și american au colaborat pentru a întreprinde această operațiune secretă și în acest fel, au reușit să facă evacuările necesare pentru ca niciun civil să nu fie afectat de atac.
Bomba a lovit o regiune rurală din Valea Momand, unde luptătorii ISIS dețineu p rețea de peșteri lungă de aproape 300 de metri. Ținta americanilor a fost acest avanpost inamic.
Bomba este supranumită „mama tuturor bombelor” și este cea mai puternică armă non-nucleară a Statelor Unite în acest moment, cântărește aproximativ zece tone și este controlată printr-un sistem GPS.