Caz incredibil! A fost abuzată când era copil, dar poliția a găsit-o pe ea vinovată

23 martie 2017 14:20   Internațional
Ultima actualizare:

Acest articol prezintă pe scurt drama prin care a trecut Sammy Woodhouse (31 de ani), una dintre mult prea numeroasele victime ale abuzurilor sexuale din orașul britanic Rotherham. Povestea sa este ilară pentru că atunci când a depus plângere la poliție, tot ea a fost cea învinuită.

Orașul Rotherham a ajuns recunoscut pentru cazurile a peste o mie de copii abuzați sexual de adulți, iar cei care se preocupă de protecția copilului, deși au dovezi certe cu privire la ce se întâmplă, nimeni nu ia nicio măsură.

Sammy a fost și ea abuzată atunci când avea 15 ani, cel puțin potrivit afirmațiilor sale. Tot ea este cea care a mărturisit că era o fetiță naivă care se îndrăgostise de un bărbat mai mare cu zece ani decât ea, pe nume Arshid Hussain, cunoscut acum drept un pedofil periculos, potrivit The Sun.

Fiind fascinată de el, i-a acceptat ușor avansurile și s-a culcat cu el, dar Hussain s-a dovedit un profitor și a obligat-o apoi să ia parte și la acțiuni ilegale. De exemplu, i-a cerut să ascundă un baston de poliție, iar când au fost prinși împreună de poliție, în loc să-l aresteze pe el că se culcase cu o minoră, Sammy a fost cea luată în vizor pentru posesia acelei arme.

„Eu am fost cea arestată. Am fost acuzată de posesia ilegală a unei arme într-un loc public. El în schimb a fost prins dezbrăcat în pat cu o fată de 14 ani, dar a scăpat”, a mărturisit Sammy.

„Când am adus dovezi despre tot ce s-a întâmplat, eu am fost cea investigată amănunțit. Îmi era teamă să mai vorbesc despre ce se întâmplase. Poliția mi-a spus că dacă eram găsită vinovată pentru faptele incriminate, aș fi riscat 102 ani de închisoare.”

Cu toate că Sammy afirmă că ea a fost victima, autoritățile au făcut-o să creadă că ar fi de fapt cea care a grețit. „Dacă merg să mă angajez, trebuie să-mi mărturisesc antecedentele și să-i spun unui străin, la interviu, că am fost abuzată când eram copil.”

Sammy și-a asumat greșelile și suferința din trecut, și le-a făcut publice și speră ca autoritățile să ia măsuri împotriva pedofililor care profită și abuzează de copii. „Trebuie să tratăm fiecare caz în parte. Trebuie să știm dacă această persoană mai este o amenințare.”

Atunci când l-a cunoscut, Hussain părea bărbatul perfect pentru ea și s-a îndrăgostit de el. După doar o lună, începuseră să facă sex periodic. A rămas gravidă de două ori. Prima dată a făcut un avort, dar a doua oară, când avea 15 ani, a dat naștere unui băiețel. În ciuda faptului că părinții i-au interzis să mai țină legătura cu Hussain, nici Sammy nu a ascultat, dar și pedofilul a profitat de situație. Abia când a început să fie violent, Sammy a decis să-l denunțe la poliție.

Arshid Hussain (41 de ani) a fost abia anul trecut condamnat la 35 de ani de închisoare, sub 23 de capete de acuzare care includ viol și alte abuzuri. Printre numeroasele sale victime se numără și o fetiță de 11 ani.

Mai multe