Caz șocant în Marea Britanie: un copil a fost otrăvit cu vitamina D
Un copil de șapte ani din Marea Britanie a ajuns în stare gravă la spital după ce a primit, fără să știe, o doză periculoasă de vitamina D dintr-un lotcu probleme. Medicii s-au temut inițial de un diagnostic mult mai grav, inclusiv o posibilă tumoare pe creier.
Familia vorbește despre o experiență traumatică și despre un sistem care nu a funcționat la timp. Un expert avertizează că situația ar fi putut avea un final fatal. „Ar fi murit fără îndoială”, scrie BBC.
Otrăvit cu Vitamina D
Când Roo, în vârstă de șapte ani, s-a îmbolnăvit brusc anul trecut – pierzând în greutate și consumând cantități mari de apă – medicii și părinții săi s-au temut că ar putea avea o tumoare pe creier.
„Bea apă ca și cum ar fi fost în deșert”, a declarat mama sa, Carys Hobbs-Sargeant, pentru BBC.
„Analizau dacă ar putea fi o tumoare pe creier și ne pregăteam pentru un RMN cerebral”, a spus mama copilului.
Diagnosticul real a venit însă după verificări suplimentare care au stabilit că micuțul Roo fusese otrăvit accidental cu vitamina D, primită sub formă de picături prescrise pentru dureri de creștere.
Produsul provenea dintr-un lot defect, cu o concentrație de aproximativ șapte ori mai mare decât cea normală.
Doza i-a provocat lui Roo o leziune renală acută, iar un expert de top a declarat pentru BBC News că micuțul ar fi murit dacă ar fi dus până la capăt tratamentul prescris.
Mama copilului a explicat că, inițial, medicii credeau că organismul lui reacționează anormal, fără o cauză clară. Ulterior, au descoperit că, de fapt, băiatul fusese intoxicat din cauza suplimentului. Ea a descris momentul ca fiind unul extrem de contradictoriu, în care a simțit simultan ușurare că nu este vorba despre o tumoare, dar și furie și șoc pentru că fiul ei fusese, în esență, otrăvit.
Vitamina D este un nutrient esențial care reglează calciul și fosfații pentru oase, dinți și mușchi sănătoși. Este luată ca supliment fără prescripție medicală de milioane de adulți.
Sistemul de alertă, pus sub semnul întrebării
Flaconul lui Roo a fost identificat ca provenind din unul dintre cele două loturi defecte de suplimente Aactive D3 produse de TriOn Pharma, distribuite în Marea Britanie.
Picăturile aveau o concentrație de șapte ori mai mare decât ar fi trebuit.
Loturile defecte au fost retrase de Agenția pentru Standarde Alimentare pe 9 ianuarie, însă instituția responsabilă în Scoția a declarat că alerta nu a ajuns la departamentele potrivite.
Ancheta a arătat, de asemenea, că farmacia din Ayrshire care a eliberat picăturile nu a observat emailul de retragere al producătorului decât la aproape trei luni după emitere.
„Nu am mai întâlnit așa ceva în peste 40 de ani de carieră”, a declarat pentru BBC, profesorul Stuart Ralston de la Universitatea din Edinburgh, fost președinte al Comisiei pentru Medicamente de Uz Uman din cadrul MHRA.
„Trebuia să urmeze un tratament de 12 săptămâni. Dacă l-ar fi finalizat, ar fi însemnat 3,5 milioane de unități, iar din fericire nu a făcut-o, pentru că, dacă ar fi făcut-o, ar fi murit fără îndoială”, a explicat Ralston.
Situația ridică semne de întrebare privind modul în care sunt reglementate suplimentele alimentare în Marea Britanie. Deși vitamina D în doze mari este prescrisă de medici, ea rămâne clasificată drept supliment alimentar și nu este reglementată ca medicament.
Într-un alt caz similar, un adolescent a suferit complicații grave, inclusiv deteriorarea funcției renale, după ce a primit același tip de supliment.
„Nu pot să nu simt că, timp de opt săptămâni, mi-am otrăvit încet propriul copil”, a declarat mama lui Roo.
În cazul lui Roo, recuperarea a durat aproape un an, iar efectele pe termen lung rămân incerte. „Nu a revenit complet la cine era înainte și încă se confruntă cu asta zi de zi”, a mărturisit mama sa.