Cazul Caracal, în presa internaţională. Ce ipoteze lansează jurnaliştii străini

19 august 2019 15:32   Internațional
Ultima actualizare:

Cazul Caracal a depăşit graniţele României şi a ajuns să fie întors pe toate părţile şi în presa internaţională. Multe ipoteze au condus însă anchetatorii pe piste greşite, iar cercetările par că se complică de la o zi la alta. În lipsa unor informaţii clare, jurnaliştii străini au lansat şi ei diferite variante ale crimelor oribile de la Caracal.

A trecut aproape o lună de când Alexandra Măceşanu a sunat la 112 şi nici acum anchetatorii nu au reuşit să dezlege misterul care încă pluteşte în jurul acestui caz complicat. Anchetatorii se află în a patra săptămână de verificări la  casa ororilor din Caracal, de unde strâng probe pe care să le pună cap la cap.  Povestea crimelor oribile de la Caracal a ajuns şi în presa din străinătate. Jurnalistul maghiar Bayer Zsolt a publicat un editorial în care se arată nemulţumit de ancheta făcută şi acuză autorităţile că ar muşamaliza de fapt dimensiunile poveştii în care cele două tinere Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu ar fi fost răpire şi ulterior arse. Jurnalistul se pare că este un apropiat al lui Kover Laszo, preşedintele parlamentului Ungariei, dar şi de serviciile secrete ungare.

La fel de acizi sunt şi jurnaliştii ruşi, care au publicat un articol asemănător discreditând autorităţile implicate în anchetă.  

Greşelile făcute de anchetatori în cazul Caracal

Anchetatorii continuă percheziţiile în casa lui Dincă şi continuă să-l aducă la locul crimei pentru a da noi indicii şi explicaţii. Vineri, un excavator scotea pomii şi alte resturi din curtea din Caracal, iar anchetatorii ridicau noi probe din casa ororilor. Din păcare, greşelile făcute de oamenii legii sunt nenumărate. Primii, criminalişti şi poliţişti, care au ajuns în casa şi curtea lui Gheorghe Dincă, au contaminat zona din care s-au prelevat probe. Aceştia au fumat şi au aruncat chiştoacele de ţigări pe jos, spun surse din anchetă, chiştoace care acum sunt adunate drept probe.

Gheorghe Dincă, mecanicul auto din Caracal, principalul supect al crimelor de la Caracal, are parte de un regim special de detenţie la Penitenciarul Jilava. Bărbatul în vârstă de 66 de ani este dus aproape zilnic la “casa groazei”, acolo unde ar fi ucis-o şi ars-o pe Alexandra Măceşanu şi probabil şi pe Luiza melencu. Seara el este încarcerat la Jilava, spre nemulţumirea celorlalţi deţinuţi.

Mai multe