Ce a păţit o jurnalistă din Ungaria după ce a lovit imigranţi
O femeie cameraman angajată la un post de televiziune ungar a fost concediată marţi (8 septembrie), după difuzarea unor imagini în care loveşte imigranţi, printre care şi copii, în timp ce aceştia fugeau de poliţie.
Incidentul a avut loc la Roszke, în Sudul Ungariei. Petra Laszlo apare în imagini lovind un bărbat care fugea ţinând în braţe un copil, apoi lovind un alt copilaş cu piciorul, potrivit adevarul.ro.
A fost concediată imediat
Înregistrarea şocantă a fost difuzată pe N1TV, un post de televiziune apropiat partidului xenofob Jobbix.
"Un coleg de la N1TV s-a comportat astăzi (marţi) într-un mod inacceptabil, la punctul de primire de la Roszke. Contractul de muncă al femeii cameraman a fost reziliat imediat, începând de astăzi. Noi considerăm subiectul închis", a declarat redactorul-şef Szabolcs Kisberk.
Incidetele au avut loc în timp ce sute de imigranţi au rupt cordonul poliţiei, la centrul de primire situate în apropierea frontierii cu Serbia, treversată de mii de oameni, zilnic, în ultima lună.