Ce au în comun racheta Falcon 9, care a propulsat pe orbită capsula Crew Dragon, și nava spațială Apollo 11

1 iunie 2020 14:03   Internațional
Ultima actualizare:

Moment istoric pentru NASA și SpaceX, compania lui Elon Musk. Capsula Crew Dragon a fost lansată în spațiu și a fost propulsată, sâmbătă, 30 mai, pe orbită de racheta Falcon 9. Iată ce are ea în comun cu nava spațială Apollo 11, ce a ajuns pe Lună în anul 1969.

NASA și SpaceX, compania lui Elon Musk, au trimis doi astronauţi pe Stația Spațială Internațională (ISS), în prima misiune cu echipaj american din ultimii nouă ani.

Totodată, vorbim despre primul zbor încredinţat unei companii private. Racheta Falcon 9, care a propulsat capsula Crew Dragon, a decolat, sâmbătă, de pe rampa LC-39A.

Este vorba despre aceeaşi platformă de unde s-a desprins și Apollo 11 care avea să ajungă pe Lună, în anul 1969. Astronauții Doug Hurley şi Bob Behnken au părăsit Centrul de Operațiuni “Neil Armstrong”, parte din Centrul Spațial Kennedy, exact pe urmele predecesorilor care au scris istorie, în urmă cu 51 de ani.  

Cei doi au fost transportați până la rampa de lansare cu un autoturism produs de cealaltă compania majoră a lui Elon Musk, Tesla. Astronauții și-au ocupat locurile în capsulă și au pornit spre spațiu cu o viteză de cinci ori mai mare decât a sunetului.

La scurt timp după lansare, racheta Falcon 9 a aterizat cu succes pe o barjă aflată în Atlantic. Capsula Crew Dragon a ajuns pe orbită, după 19 ore, unde a executat mai multe arderi pentru a se apropia de altitudinea ISS, la aproximativ 400 de kilometri deasupra Pământului. Reușita din 30 mai vine după ce prima tentativă de lansare în spațiu a fost ratată.

În ce constă misiunea Crew Dragon

Scopul misiunii DEMO -2 este să demonstreze că Space X are caacitatea reală de a transfera astronauți către stația spațială și înapoi în maximă siguranță. DEMO-2 este ultima mare etapă pe care Space X trebuie să o bifeze pentru a putea trimite turiști în spațiu.

La bordul capsulei se află Doug Hurley (53 de ani) şi Bob Behnken (48 de ani), astronauți experimentați ai NASA ce au fost implicați în încă de la încept în testarea capsulei Crew Dragon.

Doug Hurley a fost pilot de luptă în US Marine Corps și a participat la ultimul zbor al navetei spațiale Atlantis 11, înainte de a fi întrerupt. 

El este responsabil de lansarea, aterizarea și recuperarea capsulei.

Colegul său, Bob Behnken, a fost inginer de testare a zborurilor US Air Force înainte  de a se alătura NASA și a petrecut peste 29 de zile în spațiu.

El este comandantul  operațiunilor și are responsabilitatea pentru andocarea și deblocarea capsulei.

Cât va dura misiunea Crew Dragon

NASA şi SpaceX nu au dat publicităţii o dată exactă pentru revenirea pe Pământ a capsulei Crew Dragon şi încheierea misiunii Demo-2. Se ştie însă că misiunea va dura cel puţin o lună şi cel mult 4 luni.

Durata sa exactă depinde de o serie de factori. În primul rând, durata misiunii depinde de modul în care se va comporta capsula Crew Dragon cu cei doi astronauţi la bord.

Dacă capsula se va comporta conform planurilor, nu vor exista îngrijorări care să necesite scurtarea timpului misiunii.

În al doilea rând, durata misiunii Demo-2 va depinde şi de misiunea imediat următoare, denumită Crew-1, care va fi prima misiune operaţională desfăşurată de SpaceX cu astronauţi NASA la bord.

Capsula pentru misiunea Crew-1 este în curs de construcţie. La bordul ei se vor afla 4 astronauţi care vor porni spre ISS în a doua parte a acestui an. Un lucru este însă sigur.

Capsula Crew Dragon este dotată cu panouri solare care pot funcţiona în condiţii optime doar 119 zile în spaţiu. Astfel, dacă totul merge perfect, misiunea se va încheia cu siguranţă undeva în cursul toamnei, potrivit Mediafax.

Cât a plătit NASA către SpaceX

NASA a plătit trei miliarde de dolari către SpaceX pentru a concepe, construi, testă și opera capsula, reutilizabilă, pentru șase călătorii dus-întors, conform sitirileprotv.

Proiectul a avut întârzieri, explozii, probleme cu parașutele, dar SpaceX a învins gigantul Boeing în cursa pentru zborul spațial. Odată cu această reuşită, americanii își recâștigă independența față de ruşi.

Din 2011, încoace, doar navetele Soyuz au fost disponibile pentru zboruri. Până acum, doar trei ţări au trimis echipaj uman în spaţiu: Rusia, Statele Unite ale Americii şi China.

Dumitru Prunariu, singurul român care a fost în spațiu

Dumitru Prunariu a fost, în mai 1981, al 103-lea pământean care a zburat în spațiul cosmic. Este singurul român care a ajuns în spațiu.  

Avea 28 de ani și a petrecut 7 zile, 20 de ore și 42 de minute pe orbita Terrei, alături de cosmonautul sovietic Leonid Popov, comandantul rachetei Soiuz 40, şi de colegii săi ruşi de pe staţia spaţială Saliut 6.

Zborul a făcut parte din programul „Intercosmos”, care le-a permis unor specialişti din mai multe ţări socialiste de atunci să zboare la bordul navelor sovietice.  

Dumitru Prunariu a povestit la Digi 24 că, odată ajuns în spațiu, ai o stare ușor euforică, pentru că simți că totul plutește, nu mai ai greutate, lași mâinile libere și ele se ridică pur și simplu în atmosferă.

Lași creionul, guma, cărțile, documentația de bord și toate plutesc. Dar această stare dispare după câteva ore, pentru că încep să se producă numeroase transformări în organismul uman și îți creează o stare de indispoziție generală tot mai pronunțată.

”După câteva zile de stat în imponderabilitate, începi să te deplasezi tridimensional, să plutești ca peștele în apă în interiorul stației orbitale, să te raportezi la toate obiectele din jurul tău tridimensional, chiar rotindu-te, să știi în orice moment unde se află. Este o nouă abilitate pe care o dobândești zburând din ponderabilitate”, a explicat Prunariu, acum în vârstă de 67 de ani.

Citește și:

https://www.click.ro/news/national/satelitii-starlink-ce-sunt-punctele-albe-miscatoare-pe-care-le-vezi-noaptea-pe-cer

https://www.click.ro/news/lume/misiune-istorica-nasa-lansat-cu-succes-spatiu-un-echipaj-uman-cu-o-nava-companiei-spacex

http://Iuri Gagarin, primul zbor in Cosmos, exact acum 57 de ani

http://Doi români, printre primii pământeni pe Marte?

Mai multe