Ce dulce e Florence, fetița lui David Cameron. I-a cucerit pe toți!
Miercuri, 13 iulie, David Cameron a susținut ultimul său discurs în calitate de premier al Marii Britanii. După rușinosul eșec politic de la referendumul pentru Brexit, Cameron a încercat să îndulcească situația luându-și la revedere de la electoratul britanic alături de familie. Florence (5 ani), fetița cea mică a fostului demnitar, a fost cea care a cucerit inimile tuturor la despărțire.
Ex-premierul britanic le-a oferit compatrioților săi o bucățică din viața sa de familie. La pupitru, și-a amintit de momentul în care Florence s-a urcat pe pupitrul său înainte de o vizită în străinătate și l-a rugat să îl ia cu el. Cameron și-a pus capăt mandatului său de premier după șase ani cu un discurs emoțional, afirmând că părăsește o țară mai puternică, încercând să definească moștenirea sa în fruntea Marii Britanii.
Îmbrăcată într-o rochiță portocalie și încălțată în niște pantofiori aurii, Florence s-a „agățat” de Nancy (12 ani), sora mai mare și de Samantha (45 de ani), mămica ei. A zâmbit tot timpul, în ciuda faptului că aveau să plece din casa de pe Downing Street numărul 10, căminul în care au trăit atâtea clipe importante în ultimii șase ani.