Ce extravaganți sunt copiii bogați din China! Președintele ia atitudine

13 mai 2016 17:05   Internațional
Ultima actualizare:

Instagram a devenit un spațiu în care fiecare se dă mare cu excursiile, mașinile și bijuteriile scumpe pe care le au în dotare. Și cine se poate lăuda mai bine dacă nu copiii de bogătași, cei mai fericiți de soartă din acest punct de vedere?!

După ce copiii magnaților ruși au făcut o adevărată "carieră" pe rețelele de socializare datorită pozelor care documentează cum "sparg" banii părinților, și chinezii au luat-o pe urmele lor, informează Daily Mail.

Chiar președintele Chinei a luat atitudine după ce tinerii de bani gata au acaparat toate mediile cu bunurile și lauda de sine. Liderul Xi Jinping le-a interzis acestora să mai apară în emisiunile de tip reality show, dar asta nu i-a împiedicat pe cei care aruncă cu bani în stânga și dreapta să-și îndrepte comportamentul ostentativ.

Hainele de la branduri celebre în toată lumea, vacanțele în locuri exotice unde ajung cu avioane private, șampanie de mii de dolari în doar o noapte, petreceri pe iahturi sau mașini de zeci de mii de dolari, toate sunt la degetul mic pentru tinerii de bani gata din China.

Mai multe