Ce pierderi au avut magazinele din Paris după proteste
Franța a trecut printr-o situație de criză, după ce mai mulți oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva politicilor fiscale ale Guvernului.
Francezii au pierdut aproximativ un miliard de euro din 17 noiembrie, când au început protestele "vestelor galbene", a anunţat Federaţia de Retail din Franţa, potrivit digi24.ro.
Turnul Eiffel, muzeele din Paris Luvru şi Orsay, alături de Grand Palais, Petit Palais şi Orangerie, precum şi Opera din Paris, asemeni centrelor comerciale de pe bulevardul Champs Elysees, au fost închise publicului sâmbătă, atunci când a avut loc cel de-al patrulea weekend în care s-au desfășurat protestele.
În 2017, în Paris au fost 40 de milioane de vizitatori, iar în primele şase luni din acest an turiştii au cheltuit în Capitala Franței 10,3 miliarde de euro.
Acţiunile companiilor precum Accor, Vinci, Air France KLM, Carrefour şi FNAC Darty au cunoscut scăderi importante la Bursa de la Paris, pe fondul temerilor că protestele "vestelor galbene" vor duce la scăderea consumului şi a numărului de turişti.