Ce sexy a fost Melania Trump la banchetul Reginei! Prima Doamnă a Americii a venit într-o rochie mulată
Donald Trump și soția lui s-au întâlnit cu Regina Elisabeta, în prima zi a vizitei de stat în Marea Britanie. Prima Doamnă a Americii a purtat o rochie Dior Haute Couture de culoare albă la banchetul organizat de familia regală britanică în cinstea vizitei lor în Regatul Unit.
Melania Trump a asortat și o pereche de mănuși albe și lungi, care au dat ținutei o notă de eleganță aparte. Rochia mulată și lungă până în pământ a avut, de asemenea, un detaliu transparent în partea de sus. Banchetul de stat la care a participat a fost oferit de către Regina Elisabeta a II-a în onoarea cuplului prezidențial.
Rochia Melaniei Trump a fost vedeta serii
Soția președintelui american este fan înfocat al casei de modă de lux Dior. Melania Trump a avut rochia de mireasă făcută pe comandă de la celebrul brand. 550 de ore a durat confecționarea ei, iar surse apropiate de fostul manechin susțin că rochia a costat nu mai puțin de 1 milion de dolari, conform express.co.uk.
Pentru această ocazie, Prima doamnă a Americii a ales să își prindă părul într-o coafură elegantă, așa cum rar este văzută în public. De cele mai multe ori, Melania Trump își lasă părul blond desfăcut în bucle lejere.
La cina organizată de Regină la Buckingham Palace, soția lui Donald Trump a fost așezată la masă lângă prințul Charles. Prima doamnă a Americii nu a fost singura care a optat pentru clasicul și elegantul alb. Regina, Camilla și Kate Middleton au ales aceeași nuanță pentru rochiile lor, la banchetul de la Palatul Buckingham.
Vizita Melaniei și a lui Donald Trump în Marea Britanie durează trei zile
Președintele Americii și soția lui se află într-o vizită de stt de trei zile în Regatul Unit. În cursul zilei de marți (2 iunie), Donald Trump a fost primit cu onoruri la Palatul Buckingham de regina Elisabeta a II-a, prințul Charles și soția lui, Camila. Liderul de la Casa Albă a coborât din elicopter pe gazonul din spatele palatului unde a fost întâmpinat de urmașul reginei la tron, chiar la scara aparatului de zbor. A urmat un prânz privat la Palatul Buckigham, apoi președintele și soția lui au s-au dus la reședința ambasadorului american din centrul Londrei, acolo unde vor sta pe toată durata vizitei. Aproximativ 23 de milioane de dolari costă vizita lui Donald Trump, care şi-a adus în Marea Britanie întreaga familie.
Citește și
Ce faţă a făcut Prinţul Harry când s-a întâlnit cu Donald Trump. Imagine virală
Melania Trump a decolat într-o rochie de 4.000 € și a aterizat la Londra într-o bluză de 750 €