Cea mai tânără victimă din atentatul din Barcelona, o fetiță de trei ani

18 august 2017 11:19   Internațional
Ultima actualizare:

Carnagiul din Rambla a semănat groază și moarte în cetățenii roașului Barcelona, străini și localnici, deopotrivă. Dintr-o zonă plină de viață, s-a tranformat într-o regiune sumbră. 13 persoane au fost ucise în atacul terorist.

Printre cei uciși, se află și copii, iar cea mai tânără victimă a fost o fetiță de doar trei ani, care a murit la spital, după cum informează The Guardian. Deși a fostr trasnportată rapid la cea mai apropiată unitate medicală, doctorii n-au mai putut face nimic. De asemenea, o altă fetiță, șase ani, se află în stare gravă la spital, având hemoragie cerebrală. Fetița de trei ani ar putea fi cea mai tânără victimă din toate atentatele teroriste din Europa care au avut loc în ultimii trei ani.

Cinci teroriști au fost lichidați de polițiști, dar cu toții purtau centuri explozive. Autoritățile cercetează acum pentru a afla dacă aveau și alți complici și să identifice cine a condus mașina care a făcut atâtea victime. Au fost răniți cetățeni din 24 de state, inclusiv din România, trei cetățeni români fiind internați la spital în urma atacului.

Mai multe