Cel mai bătrân bărbat din lume a murit la 123 de ani! Ce l-a ajutat să trăiască aşa mult

14 mai 2019 17:55   Internațional
Ultima actualizare:

Cel mai bătrân bărbat din lume, Appaz Iliev, a murit la vârsta de 123 de ani. El a dezvăluit secretele vieţii sale îndelungate.

Cel mai bătrân bărbat din lume, Appaz Iliev, din Inguşetia, republică mică autonomă din Federaţia Rusă, din zona Caucazului. a murit la vârsta de 123 de ani. El a spus că a avut o viaţă lungă, fiindcă se culca la ora 19.00 şi dormea 11 ore pe noapte. De asemenea, mai spunea că a trăit mult fiindcă nu bea alcool, nu fuma şi nu lua medicamente. A lăsat în urmă 8 copii, 35 nepoţi şi 34 strănepoţi. Yunus-bek Yevkurov, preşedintele Republicii Inguşetia, a declarat că se făcuseră demersuri pentru ca Iliev, născut la 1 martie 1896, sub ţarul Nicolae al II-lea, să fie declarat cel mai bătrân pământean. Însă acest deziderat nu s-a realizat, din păcate.

Cel mai bătrân bărbat din lume, Appaz Iliev a muncit de la şapte ani ca cioban. „A fost o persoană blândă şi iubitoare care a iubit viaţa”, spun cei care l-au cunoscut. Appaz a luptat în Armata Roşie şi în Războiul civil între 1917-22. Dar, la vârsta de 45 de ani, a fost considerat prea bătrân pentru a lupta în Al Doilea Război Mondial. Atunci a devenit tractorist. În  1944 a fost deportat de Stalin împreună cu alţi inguşi în Kazahstan, unde a trăit în exil şi mare sărăcie. Appaz Iliev s-a ţinut mereu departe de medicamente. Însă, la 121 de ani, a fost operat de cataractă. Mânca numai legume proaspete din propria lui grădină şi carne din satul său, Guli, din Munţii Caucazi ai Rusiei. Mânca zilnic lactate şi apă de izvor. Vorbea numai limba lui maternă, inguşa. Nu a învăţat niciodată limba rusă.

https://www.click.ro/news/lume/el-este-cel-mai-batran-om-din-istorie

https://www.click.ro/vedete/romanesti/cum-incearca-cea-mai-batrana-mama-din-romania-sa-tina-pasul-cu-fiica-sa

Cel mai bătrân bărbat din lume a avut viaţă de film

Cea mai mare parte a vieţii Appaz Iliev a petrecut-o singur, văzând de oile sale. În turma sa avea 800 de animale. El a povestit că prima oară când a fost trimis de părinţi la oi a plâns toată ziua. Se temea fiindcă erau mulţi soldaţi în munţi. A avut grijă de oi până la 119 ani. Până la acea vârstă a avut toţi dinţii în gură. Bunicul său a trăit până la 120 de ani. S-a însurat la 80 de ani şi a mai avut 8 copii. Soţia lui Appaz Iliev, Madinat, a murit în 2014. Se cunoscuseră în Kazahstan, când el era tractorist. A văzut atunci un tractor care mergea greşit. S-a luat după acesta şi a văzut că era o femeie la volan care adormise. A sărit pe tractorul ei şi s-au îndrăgostit. Strănepotul lui Appaz,  Mustafa Iliev, de 33 de ani, a spus că bunicul i-a zis că secretul de a trăi mult este să fii mereu activ. De asemenea, el era un om care sărea mereu în ajutorul celor în nevoie. Adesea îşi tăia animalele şi le împărţea cu săracii. Cel mai bătrân bărbat din lume, Appaz Iliev, a murit la venerabila vârstă de 123 de ani.

Mai multe