Cel mai mare iepure din lume a fost furat! Ce recompensă oferă proprietara
13 aprilie 2021 11:44
Internațional
Ultima actualizare:
Poliția britanică a lansat un apel după ce Darius, cel mai mare iepure din lume, înscris și în cartea recordurilor Guinness, a fost furat. Proprietara blănosului oferă o recompensă generoasă celor care pot oferi indicii despre răpitori.
Potrivit forțelor de ordine, iepurele cu o lungime de 1,29 m ar fi fost scos din cușca lui, situată în grădina proprietarilor săi din Stoulton, Worcestershire, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Pe Twitter, proprietara lui Darius, Anette Edwards, a promis o recompensă de 1.000 de lire, adăugând că iepurele – în vârstă de 11 ani – este mult prea bătrân pentru a mai avea urmași.
Darius a fost declarat cel mai mare iepure în viață în 2010, potrivit site-ului Guinness.
Citește și: