Cel mai norocos cuplu din istorie! Cum au reușit doi soți să câștige de două ori la loto în decurs de 6 luni
Doi soți din New Jersey, Statele Unite ale Americii, au avut parte de norocul vieții lor după ce au câștigat de două ori la loterie, într-un interval de doar șase luni, potrivit Bild. Care erau șansele unui astfel de câștig și ce spune bărbatul, aflați din continuarea acestui articol.
Cuplul din America a câștigat prima dată 860.000 de euro (aproximativ un milion de dolari), cu un bilet „scratch-off”. Au decis să joace din nou, iar la scurt timp după ce au băgat un bilet similar, au mai câștigat încă trei milioane de dolari (circa 2,6 milioane de euro).
Cei doi soți au câștigat aproape 3,5 milioane de euro
Povestea cuplului care a câștigat aproximativ 3,5 milioane de euro a șocat inclusiv pe reprezentanții companiei care au transmis faptul că șansele ca un astfel de câștig să se întâmple erau extrem de mici: aproape 1 la 2 trilioane.
Povestea cuplului care a câștigat la loterie
Cei doi soți sunt părinți a doi copii mici, care au vârste cuprinse între 5 ani și respectiv 11 luni. De asemenea, un nou membru al familiei se pregătește să vină pe lume.
După ce au câștigat primul bilet în luna aprilie, au organizat o mare petrecere pentru a sărbători momentul. Această petrecere a fost binevenită, chiar dacă soția însărcinată a crezut că „poate s-a bucurat puțin prea mult”.
Soțul acesteia susține că jocul la loterie a devenit un mic „ritual” în familie, deoarece copiii pe care îi au le ocupă tot timpul, și nu mai au ocazia de a merge la petrecere pentru a se distra.
„Cu copiii, nu prea avem timp să ieșim la petreceri sau să ne distrăm. Așa că, la începutul fiecărei luni, cumpărăm câteva bilete răzuibile, iar când cei mici dorm, ne jucăm și le răzuim. Facem un mic concurs între noi – cine câștigă mai mult. Cel puțin așa acoperim costurile.”