Cel puţin 20 muncitori, ucişi într-un atac terorist în Pakistan

11 aprilie 2015 14:54   Internațional
Ultima actualizare:

Persoane înarmate au atacat sâmbătă dimineaţa o tabără de muncitori în provincia pakistaneză Balucistan (sud-vest) şi au ucis cel puţin 20 de persoane, potrivit unor oficiali, relatează DPA în pagina electronică.

Un oficial de rang înalt, Pasand Khan Buledi, a declarat că muncitorii, în domeniul construcţiilor, dormeau în momentul atacului, către ora locală 2.00 (0.00, ora României), în cartierul Gogdan din oraşul Turbat.

"Douăzeci de muncitori au fost ucişi, iar trei au fost răniţi în atac", a declarat el.

Şeful poliţiei districtuale Imran Qureshi a precizat că 16 dintre muncitori erau originari din provincia Punjab (est), iar patru din provincia Sindh (sud).

Nicio grupare nu a revenidcat imediat atacul, însă militanţi din regiune acuză persoane din alte zone ale ţării că exploatează resursele Balucistanului.

Opt muncitori din Punjab au fst răpiţi şi ucişi, în octombrie, de la o fermă de păsări din provincie.

Mai multe