Cele mai bizare 5 lucruri lăsate de astronauţi pe Lună

15 martie 2015 19:03   Internațional
Ultima actualizare:

Pe orbita terestră se strâng anual cantităţi imense de deşeuri care rămân în urma misiunilor spaţiale întreprinse de omenire în spaţiu, iar Luna nu face excepţie. Mai jos puteţi citi cele mai bizare 5 lucruri lăsate de astronauţi pe Lună.

Astronauţii misiunii Apollo au lăsat pe satelitul natural al Pământului și altceva decât amprenta bocancilor în praful selenar. Conform specialiștilor, pe Lună au rămas peste 180.000 de kilograme de echipamente provenite de la misiunile Apollo, dar și de la alte misiuni fără echipaj uman. Acestea nu sunt însă singure chestii lăsate de aceştia, potrivit agerpres.ro.

1. Cele mai bizare 5 lucruri lăsate de astronauţi pe Lună: 12 perechi de bocanci

Bocancii de scafandru spațial folosiți de celebrul astronaut Buzz Aldrin se află încă pe Lună. La încheierea misiunii Apollo 11, astronauții Neil Armstrong și Buzz Aldrin au lăsat pe Lună aproximativ 100 de obiecte pentru a ușura încărcătura modulului de aselenizare. Printre altele, ei au lăsat pe Lună camere de filmare, unelte, role de film și bocancii lui Buz Aldrin. Celebrul steag al SUA plantat pe Lună a fost și el lăsat în urmă însă a fost distrus de motoarele modulului selenar la lansare.

2. Cele mai bizare 5 lucruri lăsate de astronauţi pe Lună: Schițe semnate de Andy Warhol, Robert Rauschenberg și Claes Oldenburg

În anii '60, sculptorului Forrest Myers i-a venit ideea de a aduna șase personalități din lumea artei care să colaboreze la o lucrare comună ce urma să fie dusă pe Lună. În cele din urmă, el a reușit să atragă câteva nume importante din lumea artistică din acea perioadă, care au făcut câteva schițe în cadrul proiectului pe care Myers l-a numit "Moon Museum". Aceste schițe, printre care un desen de Claes Oldenburg și inițialele stilizate ale lui AndyWarhol (care seamănă suspect de mult cu un penis), au fost micșorate și imprimate pe o suprafață ceramică de către cercetători de la Bell Labs. Forrest Myers nu a reușit însă să convingă NASA să-i trimită plăcuța pe Lună așa că "off the record" s-ar fi înțeles cu un inginer care lucra la modulul Apollo 12 să ascundă plăcuța la bord.

Astronautul Alan Shepard este celebru și pentru că a luat cu el pe Lună câteva capete de crose de golf, le-a atașat pe brațul unui instrument menit pentru săparea în solul lunar și a executat câteva lovituri de golf. Mingiile lansate de Shepard au fost trimise la distanțe destul de mari în mediul cu microgravitație de pe Lună, iar astronautul nu s-a preocupat să le mai caute pe toate, așa că în prezent pe Selena se află două mingii de golf din anii '70.

4. Cele mai bizare 5 lucruri lăsate de astronauţi pe Lună: 96 de săculeți pentru toaletă

În cursul misiunilor Apollo astronauții care au coborât pe Lună și-au făcut nevoile fiziologice în niște săculeți speciali. Nu mai puțin de 96 dintre acești săculeți, unii dintre ei plini, se află încă la suprafața Selenei. Recent, prezența lor pe Lună a trezit interesul astrobiologilor care și-ar dori să fie recuperați pentru a studia ce s-a întâmplat cu bacteriile din materia fecală, dacă au supraviețuit mediului selenar și pentru cât timp, precum și dacă au suferit mutații în contextul expunerii la niveluri ridicate de radiații.

5. Cele mai bizare 5 lucruri lăsate de astronauţi pe Lună: O pană de șoim

Aproape de finalul misiunii Apollo 15, astronautul David Scott a repetat experimentul clasic privind căderea simultană a unui obiect greu (el a folosit un ciocan) și a unuia ușor (o pană de șoim) pentru a demonstra că, în condițiile vidului din spațiu (Luna nu are atmosferă), orice două obiecte ce sunt lăsate să cadă în același timp vor ajunge la sol simultan. După terminarea experimentului, Scott a lăsat pana, provenită de la Baggin, mascota Academiei Forțelor Aeriene americane, acolo unde a căzut.

Mai multe