Cerere în căsătorie inedită! N-o să-ți vină să crezi din ce este făcut inelul
Mike Perret a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, Melita, cu un inel de logodnă mai mult decât special. Bărbatul a confecționat inelul la comandă, întrucât materialul din care a fost făcut este unul neobișnuit pentru realizarea unei astfel de bijuterii.
Mike și-a pierdut piciorul drept în urma unui accident, în anul 2006. Acesta a căzut de pe un munte în timp ce lucra drept voluntar pentru un orfelinat indian, informează metro.co.uk.
Între timp, Mike și-a procurat o proteză pentru a-l ajuta să se deplaseze, însă nu a aruncat osul de la piciorul amputat. În schimb, pentru o cerere în căsătorie de neuitat, acesta l-a folosit pentru a realiza inelul de logodnă pe care urma să i-l ofere iubitei lui, Melita.
La confecționarea inelului au mai fost folosite platina și diamantul, iar răspunsul Melitei a fost, fără ezitare, „da”: „Cred că este atât de special pentru mine pentru că arată că s-a împăcat cu situația într-un mod atât de pozitiv... fapt ce constituie un avantaj pentru căsătorie”, a spus femeia, citată de metro.co.uk.