Champ, unul dintre câinii președintelui american Joe Biden, a murit: "A fost tovarășul nostru permanent"

19 iunie 2021 21:15   Internațional
Ultima actualizare:

Momente delicate pentru președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, și soția acestuia, Jill. Unul dintre câinele lor, un ciobănesc german pe nume Champ a murit sâmbătă, la 13 ani. Joe Biden și-a exprimat durerea pe care resimte într-un comunicat oficial.

Jill şi Joe Biden deplâng moartea animalului lor de companie. „A fost preţuitul nostru tovarăş permanent în timpul ultimilor 13 ani şi era adorat de întreaga familie Biden”, au transmis ei.

„Chiar dacă puterea lui Champ a pălit în ultimele luni, când intram într-o încăpere, se ridica imediat, dădea mereu din coadă şi ne îndemna cu nasul să îl scărpinăm după ureche sau pe burtă. Oriunde ne aflam, voia să fie şi el şi totul era brusc mai bine când era aproape de noi. Nu îi plăcea nimic mai mult decât să se tolănească la picioarele noastre în faţa unui foc, la finalul zilei, alăturându-ni-se ca prezenţă reconfortantă în întâlniri, sau stând la soare în grădina Casei Albe”, au povestit soţii Biden.

Jill și Biden l-au primit pe Champ în anul 2008. Președintele a dezvăluit ce l-a inspirat să aleagă numele neobișnuit pe care l-a purtat câinele său: Champ(campion). Potrivit lui Joe Biden, un îndemn pe care tatăl său obișnuia să îl spună frecvent i-a trecut prin minte atunci când l-a întâlnit pe patruped și a știut, îndată, că acela era numele ideal. „Ori de câte ori eşti doborât, campionule, ridică-te!” era îndemnul despre care președintele Joe Biden și-a amintit. 

Soții Biden sunt iubitori de animale, iar Champ nu era singurul câine care le făcea viața mai veselă. Cuplul prezidențial mai are un câine pe nume Major, adoptat în anul 2018, informează News.ro. 

Mai multe